DESPRE COLABORARE

Adaptabilitatea este cea mai importanta calitate pe care o poate avea un om, din punctul meu de vedere. Adaptabilitatea presupune multe. Curaj. Deschidere. Detasare. Incredere. Comunicare. Inteligenta. Gandire laterala!...

Celebrul “survival of the fittest” se refera la faptul ca “cel mai adaptat la mediu supravietuieste“, nu la faptul ca “cel mai puternic supravietuieste” asa cum prea multi cred. Unii inteleg ca ar trebui sa se lupte cu toti fiindca – nu-i asa? – trebuie sa “supravietuiasca” – orice ar insemna asta – cu orice pret. Eu cred ca viata ar putea fi si altceva! De ce sa nu insemne ea un belsug, un preaplin, o bucurie? Un cer albastru si o gradina verde pe care chiar noi impreuna sa o fi cultivat?

De ce nu ar putea fi si altfel?

Exista unii oameni, ca mine, care spun ca “survival of the fittest” nu e despre a fi cel mai bun sau adaptat individ pe care il cunosti, ci despre a face parte din acel grup al indivizilor care lucreaza cel mai bine impreuna. Care pot conlucra. Care sunt capabili de conlucrare, de partasie! Poate ca “survival of the fittest” nu se refera la altceva decat la comunitati. Oameni care se grupeaza pentru ca impreuna pot face fata mai usor provocarilor mediului inconjurator. Inca o data: oameni care se adapteaza grupandu-se, fiindca impreuna le este mai usor sa vietuiasca. Aceasta ar fi o adaptare extraordinara, nu?

Cei ce lupta – orice ar insemna aceasta – sunt singuri. Nu ma refer ca nu au prieteni. Ma gandesc, doar, ca viata poate fi si altfel... Exista oameni – sau pot exista – care sa mearga pe ideea colaborarii, pe a lucra impreuna. Fiindca adevaratul dusman le este ciudata despartire dintre oameni, ciudata necolaborare

Orice analiza economica sau sociala ar putea demonstra avantajele colaborarii. Si totusi, nu colaboram, decat la un nivel destul de mic. Impreuna putem face mai multe! O stim. Impreuna putem fi mai mult fiecare. O stim. Daca avem intelepciunea sa ne sustinem unul pe altul! Daca! Daca am avea increderea sa ne ingrijim unii pe altii. Daca! La nivel de familie putem. De ce nu putem depasi un pic cercul familiei?

Tudor Opriş în minunata lui carte Mica enciclopedie a prieteniilor din natură ne pune în faţă alternativa simbiozei! Adică împreuna-vieţuire! E adevărat că în natură există concurenţă, şi e firească şi binevenită concurenţa atât în lumea naturală cât si în lumea omului. Dar nu cel mai feroce e adevăratul câştigător, ci cel mai valoros ca inventivitate, ca adaptabilitate, ca şi creativitate!

Aceasta este inteligenţa: capacitatea de adaptare!

Şi cea mai valoroasă, mai viabilă formă de inteligenţă, de adaptare – atât în lumea animală cât şi a omului – este capacitatea de asociere şi de conlucrare! Comunicarea! Empatia! Nu poate câştiga în natură şi în omenire cel mai rapace, ci adevăratul câştigător este comunitatea!

Nu forţa, ci iubirea!