RELIGIA FĂURARILOR

In functie de modul in care credem si, de fapt, de nivelul de spiritualitate, manifestarea religioasa poate lua diferite aspecte!

Ceea ce azi, in mediile creștine, este considerata ca singura si legitima „manifestare religioasa”, ca singurul mod in care putem lua legatura cu Dumnezeu si sa facem „voia Lui” – mers la biserica, spovedanie, impartasanie, post etc. nu este decat un mod de manifestare, pe care vanatorul paleolitic nu l-ar fi considerat nici-de-cum religios. La fel cum nu il considera religios nici tanarul de azi, care nu vede nici o legatura intre relatia lui personala cu Dumnezeu si obedienta fata de un preot si o dogma ori practicarea unor ritualuri!

Dupa cum lesne ne putem da seama, daca citim o carte de istoria religiilor (vezi M. Eliade), manifestarea religioasa crestina este cea specifica popoarelor agricole; este specifica unui anumite varste spirituale a omului. Este varsta spirituala a revolutiei agricole si a perioadei sclavagiste. Organizarea, dogma, etosul bisericii, ca si nivelul ei de empatie dau marturie de acest lucru!

Tot in Istoria religiilor putem observa o evolutie in intelegerea si manifestarea religioasa. Iar aceasta evolutie este dictata in primul rand de evolutia tehnologica, ce atrage dupa ea evolutia relatiilor de productie si a relatiilor dintre oameni si nu de revelatii dumnezeiesti. Imaginea noastra despre Dumnezeu nu este revelatia absoluta a lui Dumnezeu, ci este intotdeauna o rasfrangere a umbrelor omului!!

Noile provocari tehnologice, noile descoperiri modifica permanent vechea imagine despre Dumnezeu si, totodata, vechea manifestare religioasa. Cand unii oameni au inceput sa inainteze ipoteza ca pamantul ar fi rotund si nu plat, ca pamantul s-ar putea invarti in jurul soarelui si nu invers, ca curcubeul se pare ca este o refractie a luminii etc, cea care a intervenit energic a fost biserica. Caci toate aceste descoperiri conduceau inevitabil la o schimbare a imaginii noastre despre Dumnezeu, om si creatie in general.

La inceput a fost religia vanatorilor, urmata de cea a agricultorilor. Fiecare cu manifestarea ei. Ca sa ramanem in limbajul lui Mircea Eliade, noi ne aflam acum in epoca religiei faurarilor. Care isi are si ea propria intelegere si manifestare. Orice comparatie intre aceste religii si manifestari este complet neavenita si nefolositoare.

Acum intelegerea religioasa a faurarului il pune pe om alaturi de Dumnezeu ca impreuna creator, ca impreuna lucrator la creatia omului si a pamantului. Din aceasta perspectiva a intelegerii, si manifestarea religioasa a faurarului este diferita de cea a agricultorului.

Omul religiei agricole considera ca prin practicarea exacta a unor ritualuri – o intreaga punere in scena a vechi intamplari mitice in care preotii joaca rolurile principale – reitera lumea, invoca pe Dumnezeu si facea ca lumea sa mearga inainte in chip benefic pentru el. De aceea se lega de forme, mergea la templu, practica anumite ritualuri, tinea anumite sarbatori si posturi care aveau un ciclu anual exact ca si lucrarile agricole, se lega de un preot si de o autoritate consacrata etc.

Omul faurar se considera pe sine impreuna lucrator cu Dumnezeu la propria creatie. Avand o relatie personala cu Dumnezeu, nu se leaga de ritualuri cu ciclu anual si nici de forme pe care sa le absolutizeze si pe care sa le impuna altora sau sa ii considere anatema daca cred altfel (vezi ideile lui Pavel). Este omul societatii laice, democratice si subsidiare, omul revolutiei tehnologice si a comunicarii digitale. Nivelul lui empatic poate imbratisa pe toti oamenii. Nu considera pe nimeni in mod expres o autoritate „mai consacrata”, in afara de autoritatea morala reala ce o poate detine in fata lui orice om valoros. Principala lui manifestare religioasa este dezvoltarea personala. Prin dezvoltare personala si comunitara, considera omul faurar ca poate face ca omenirea sa mearga inainte si sa devina un loc mai bun de trait.

Training-urile, team-building-urile, educatia si auto-educatia si orice forma de dezvoltare personala sunt manifestare religioasa a omului de azi. Si ea chiar este religioasa in vechea intelegere a religiei ca ceva care leaga: Leaga pe om de ceva mai inalt decat el, de marea comunitate o omenirii pe de o parte si de cel ce poate deveni el insusi prin dezvoltare personala! De asemenea, încrederea în sine și în ceilalți, colaborarea și participarea la construirea unei lumi mai bune sunt aspecte îngemănate ale ”religiei” făurarilor!