Pt o educatie neinstitutionalizata!

in lucru...

O comunitate nomada

In curand...

Vechea Civilizatie Europeana

in curand

APARTENENȚA LA GRUP

Un grup există numai atunci când există persoane conştiente de faptul că sânt membrii lui. Grupurile se pot clasifica în doua mari categorii: grupul primar, mai restrâns şi grupul secundar, mai larg, organizaţia, societatea în care trăim. Grupul primar este caracterizat prin posibilitatea unei comunicări interactive. În contactele ce se stabilesc la nivel intergrupal, fiecare grup se caracterizează printr-o anumită calitate, care îl individualizează şi prin care acesta se valorizează şi reuşeste să cucerească noi membri. Grupul se caracterizează prin existenţa unor scopuri comune şi a unor viziuni, a unor principii, a unei culturi comune.

Studiile au arătat că, prin trebuinţele, caracterul şi inteligenţa sa, fiecare individ din componenţa grupului constituie o entitate diferită. În ciuda factorilor de personalitate individuali, s-a constatat că nimeni nu poate scăpa de influenţa grupului prin imitare, integrare, emergenţa unor valori colective sau atribuirea de prestigiu. În acelaşi timp grupul este purtătorul unor stereotipuri şi al unor standarde de conduită impuse fiecărui individ. Grupul exercită asupra indivizilor o anumită presiune reglementată prin normele grupului, asumată de individ în virtutea nevoii de aprobare şi de certitudine a fiinţei umane.

Fiecare individ face parte din diverse grupuri de apartenenţă. În acelaşi timp, fiecare individ se raportează principial la un grup de referinţă, care îi influenţează – mai mult sau mai puţin conştient – opiniile şi principiile.

În ce priveşte structura formală a grupului, aceasta se construieşte în jurul obiectivelor comune ale grupului şi în spiritul valorilor lui. Inserat într-o structură formală, omul este investit cu o poziţie socială, un statut oficial şi un rol. Prin rolul şi statutul său, individul se regăseşte în centrul unui sistem de aşteptări şi cerinţe care se traduc în termeni de norme şi comportamente interpersonale. Evident, în adâncul aşteptărilor noastre, dincolo de expresia formală a structurii sau a normelor noastre comportamentale, fiecare aşteaptă neaşteptatul... Omul se regăseşte în situaţia de a-şi gestiona permanent raportul dintre individualitate şi rolul social formal. Mai mult: omul se regăseşte în situaţia de a-şi gestiona permanent raportul dintre rolul social formal, legat de aşteptările formale ce se cer de la el, şi de dezvoltarea lui personală, legată de chemarea – aşteptările şi nevoile cele mai profunde – ale Omului din fiecare.

Fiinţele umane, prin natura lor, au nevoie de apartenenţa la structuri sociale. Pentru a-şi putea împlini proiecte, care se pot împlini doar prin conlucrarea unui întreg grup social, căci toate proiectele oamenilor sânt legate de grupurile în care evoluăm. Proiectele omului nu pot fi atinse decât prin conlucrare. Astfel oamenii se stimulează reciproc prin interacţiune. Fiecare din noi e interesat să îşi pună în comun darul şi valorile. Fiecare din noi simte nevoia nu numai de a aparţine unui grup – şi prin aceasta să primească confirmare şi certitudine, ci şi să construiască împreună cu ceilalţi ceva care să ne transceadă, ceva valoros, prin care fiecare şi împreună să simţim că viaţa noastră a avut un sens. Sensul vieţii oricărui om nu poate sta decât în lucruri care să depăşească individualismul nostru, în lucruri care să depăşească spaţiul şi timpul şi limitele intereselor noastre individuale. Astfel e important de construit coeziunea fiecărui grup şi, mai ales, de găsit calea ca aceste grupuri firesc diverse să găsească o posibilitate de comunicare, să găsească ceva care să le lege. Acest ceva trebuie să aibă legătură cu calitatea noastră de a fi oameni şi cu calitatea noastră de a putea comunica unii cu alţii, dincolo de toate opţiunile firesc diferite, dar nu divergente, pe care le întrupăm.

În interiorul oricărui grup, fiecare simte nevoia să îşi descopere unicitatea şi originalitatea. Pentru a descoperi complementaritatea noastră. Fiecare din noi caută firesc să se plaseze în diverse roluri complementare şi să îşi pună în valoare specificul lui personal. Astfel există o dinamică în care fiecare se dezvoltă adaptându-şi şi impropiindu-şi principiile şi modele de comportament ale grupului la propriul comportament şi la propria scară de valori şi totodată transformând grupul, înnoind şi îmbogăţind grupul prin personalitatea lui unică astfel regăsită şi valorizată

DESPRE... TEAM-BUILDING...

Vorbind despre team building, ca despre multe alte sintagme luate dintr-un domeniu sau altul, eu doresc să vorbesc despre ceva care depăşeşte sfera de acţiune şi de uzitare a termenului respectiv, care îmi devine astfel doar un valoros prilej şi început de discuţie. Eu doresc să vorbesc despre ceva genaral uman, ca înţelegere şi relaţionare, care stă în spatele termenului respectiv din domeniul respectiv (în cazul nostru termenul e team building-ul, iar domeniul e cu precădere cel economic, iar obiectivul e, iarăşi cu precădere, eficienţa economică), dar care acţionează şi se exprimă în toate celelalte sfere de menifestare şi relaţionare umană.

Team buildingul îşi doreşte în primul rând să adâncească şi să dea consistenţă legăturilor interpersonale dintr-un grup. Din ce în ce mai frecvent, organizaţiile preocupate de calitatea resurselor umane pe care le deţin, organizează cu angajaţii lor programe de team building. Aceste programe sânt dedicate dezvoltării „spiritului de echipă” şi au ca prioritate experienţele comune cu ajutorul cărora colegii de serviciu pot ajunge să se cunoască mai bine. Paricularitatea acestor programe este dată de neobişnuitul ipostazelor în care membrii echipei se văd puşi să se relaţioneze şi să se coordoneze, cu totul diferit de cel din cadrul birourilor. Astfel fiecare are posibilitatea sa isi reveleze celorlalti si alte aspecte ale personalitatii sale si fiecare are prilejul sa descopere mai adanc pe omul de langa el. Principalele puncte pe care se bazează activităţile de team building sânt amuzamentul, competiţia, interdependenţa. Prin aceste programe, concepute de departamente specializate, angajaţii vor fi integraţi într-un mediu de aventură, surpriză, competiţie, creativitate, descoperire, provocare şi comunicare. Cel mai adesea astfel de programe se desfăşoară într-un mediu deosebit de cel formal din organizaţie, ceea ce ne dă tuturor şansa unei descoperiri de sine, de cele mai multe ori nebănuită, în alte condiţii decât cele în care ne-am obişnuit să evoluăm. Scopul acestor activităţi este o relaţionare pe multiple planuri şi în multiplele forme ale vieţii ale membrilor unui grup, în vederea realizăirii unei mai bune cunoaşteri de sine şi a unei mai strânse relaţionări, atât în cadrul grupului cât şi în viul vieţii.

Dar cum am putea găsi forme de team building paralele, adecvate şi altor domenii de manifestare şi relaţionare umană? Sfera educaţională ar trebui să fie prima în adoptarea şi dezvoltarea unor astfel de programe de dezvoltare personală a tinerilor. Familia însăşi e o echipă ce ar necesita şi s-ar bucura din plin de astfel de programe de team building... Dacă sântem sinceri cu noi, multe organizaţii din varii sfere de activitate umană au nevoie de team building. Şi, de ce nu, întreaga societate umană e o mare grup. Nu are şi ea nevoie de programe speciale de team building? Consider că în primul rând ar avea nevoie – dar cine să se simtă responsabil şi să acţioneze în această direcţie? – de o campanie în care să se aducă în atenţia publică faptul că sântem împreună! (Au facut-o, surpriza, reclamele de la Orange!!) Că sântem complementari unii altora. Team buildingul, la o scară mică, pentru un grup oarecare, tocmai aceasta construieşte: conştiinţa complementarităţii şi dezvoltă capacitatea de comunicare şi conlucrare. Ar trebui să ne înţelegem toţi ca un mare grup. Să ne intereseze „eficienţa” şi binele acestui grup... Orele de clasa ar trebui toate sa fie regandite in ideea team-building-ului...

Punctul de plecare este acesta: că sântem toţi un mare grup. Şcoala poate fi un mare team building. Sfera economică poate fi un mare team building. Spaţiul public, prin toate manifestările sale culturale, poate fi un mare team building. Turismul şi întâlnirile de tot felul pot fi un mare team building. Depinde doar de noi înşine ca toate acestea să fie cu adevărat constructive! Depinde de înţelegerea şi de atitudinea cu care venim la întâlnire! De duhul cu care venim pentru a participa la aceste mari programe de team building!...

CÂTE CEVA DESPRE NATURA UMANĂ

Principala schimbare de paradigma in economie si management este orientarea nu spre profit, ci spre calitatea vietii si a relatiilor din cadrul comunitatii!! Eficienta economica nu mai este principalul scop si principalul indicativ al unei organizatii economice!! Este intr-adevar o schimbare majora de paradigma!! Dar intr-o comunitate in care se pune accentul pe colaborare si calitate a relatiilor umane, pe valorizarea fiecarei persoane, succesul si eficienta economica vin de la sine. Nu in dauna calitatii relatiilor ci tocmai datorita calitatii relatiior intra-comunitare! A dezvolta în om şi în grupul lui capacitatea şi bucuria conlucrării şi a creativităţii şi a valorifica pe fiecare şi a-l face părtaş la ceva valoros, prin care fiecare să îşi câştige şi stima celorlalţi cât si stima de sine incepe sa devina principala calitate manageriala.

În termeni de eficacitate, leadership-ul presupune capacitatea unei persoane de a crea o viziune, de a orienta acţiunile, a unii oamenii pentru realizarea viziunii, de a realiza viziunea împreună cu membrii echipei, depăşind prin organizare, tenacitate şi mai ales creativitate toate posibilele obstacole. Încet-încet se decantează ca principală calitate a liderului organizaţiilor economice, abilitatea lui de a unii oamenii, de a-i insufla şi de a-i responsabiliza, de a menţine un climat de creativitate şi de omenie în cadrul organizaţiei.

Viziunea conducerii intreprinderilor a evoluat mult de-a lungul timpului, aducând în atenţie leadership-ul. În decursul ultimilor 30 de ani au apărut numeroase schimbări în ceea ce priveşte modul de exercitare – de fapt modul de înţelegere – a leadership-ului în societăţile Europei Occidentale şi în America. Una dintre cele mai importante schimbări a fost deschiderea spre democratizare a conducerii, lucru vizibil mai ales în domeniul sistelelor de învăţământ.

În The Human Side of Entreprise, Douglas Mc Gregor identifică în rândul managerilor americani două concepţii asupra naturii şi a comportamentului factorului uman în organizaţie. El denumeşte aceste teori X şi Y. Teoria X postula că oamenii, prin natura lor, sânt leneşi, detestă munca şi se străduiesc să o evite. Doar constrânşi prin pedepse pot avea un randament suficient în muncă. Majoritatea oamenilor evită să îşi asume responsabilitatea. Cel mai bine e ca ei să fie conduşi autoritar. Teoria Y presupune că oamenii sânt capabili de autocontrol şi de iniţiative pentru a-şi atinge obiectivele muncii, dacă sânt recompensaţi pentru aceasta pe măsură. Ideea teoriei Y e că oamenii devin mult mai eficienţi nu prin constrângeri, control şi neîncredere, ci prin punerea lor în valoare, prin acordarea încrederii şi responsabilităţii. Într-un astfel de mediu în care ei se simt valorificaţi şi respectaţi ca oameni, ei se deschid şi se dedică, descătuşându-şi efectiv forţe nebănuite. Evident că teoria X e teoria unei munci mai degrabă maşiniste, decât umane; mai degrabă individualiste, decât în grup, în colaborare; necreativă, în care nu ai cum să te implici, din care nu ai cum să te dezvolţi, ori să te fascineze. Presupune omul ca unealtă. Teoria Y presupune  omul ca valoare în sine! De aceea în primul rând îi crează condiţiile dezvoltării şi înfloririi lui: încrederea, responsabilizarea, libertatea de decizie, de acţiune. Da! În condiţii adecvate, omul învaţă să aibă încredere în el şi în celălalt, să îşi asume responsabilitate şi să încredinţeze responsabilitatea şi altora. Poate dezvolta imaginaţie, ingeniozitate, creativitate. Poate învăţa să conlucreze! Acest lucru e un extraordinar pas înainte! În vechile societăţi industriale, feudale sau sclavagiste aceste capacităţi naturale ale oamenilor erau prea puţin utilizate...

Teoria Y s-a impus de la sine şi a deschis calea leadership-ului democratic, în care conducătorul organizaţiei s-a deschis spre atragerea salariaţilor în managementul intreprinderii. Aceste teorii au avut şi au implicaţii, cred eu, mult peste sfera pur economică. Pentru că descoperirea unui modus vivendi participativ şi creativ între oamenii, fie ei colegii de serviciu, cu urmări benefice nu numai în nivelul financiar, ci şi în cel al înţelegerii şi descoperirii unui alt fel de relaţionare între oameni, valabil în toate domeniile şi aspectele vieţii umane, e un factor de progres şi transformare a întregii civilizaţii umane. Anii 70 au demonstrat că în economia modernă câştigă cel care ştie să îşi valorifice cel mai bine resursele umane!

Este clar că omenirea face un pas înainte prin conducătorii de organizaţii economice adepţi ai teoriei Y. Aceste organizaţii economice devin spaţii deschise, le-aş putea numi chiar personale. Unde există un alt fel de relaţii între oameni, mult mai deschise, mult mai umane. În cadrul lor oamenii se dezvoltă profesional şi nu numai! Se vorbeşte mult despre Cultura Organizaţiilor. Iar teoria Y nu e doar o teorie economică. E doar expresia economică a unei viziuni personale despre om, viziune ce se naşte astăzi şi ale cărei expresii, după cum am văzut, le putem recunoaşte în toate sferele de activitate ale omului: politice, ştiinţifice, filosofice, religioase, pedagogice etc. E viziunea ce vede pe om capabil de creativitate şi de autocontrol. Capabil de evoluţie şi de colaborare. Capabil de moralitate şi de conştiinţă de sine! Da! – Conştiinţă de sine ce duce la o nouă relaţionare cu sine însuşi şi cu ceilalţi. E viziunea de sine a Omului care îşi descoperă valoarea şi calitatea lui de fiinţă relaţionară şi creativa, a cărei  şansă şi împlinire e în conlucrarea cu ceilalţi, în creativitate, în evoluţie personală. E viziunea de sine a Omului ce se ridică să construiască o Uniune a Oamenilor, nemaialegând războiul! E viziunea de sine a Omului care îşi înţelege şi acceptă pentru prima oară creator failibilitatea şi nedreptatea lui şi a societăţii din care face organic parte ca posibilitate de evoluţie şi de împreună construcţie a unei lumi mai bune!

Eu cred că aceste comunitati dinamice, deschise, ce presupun şi susţin o atmosferă umană, de creativitate şi conlucrare, de responsabilitate şi demnitate sânt asemeni primelor microorganisme în care viaţa începe să se manifeste şi să se autosusţină! Şi, prin comunicare şi înfruntrare a realităţii, viaţa începe să evolueze!! Sânt locul unde Omul învaţă să se comporte altfel, mai aproape de calitatea lui personală. Deşi mai sânt destui paşi de făcut, tonul şi începutul l-au dat organizaţiile economice şi mai ales Managementul Resurselor Umane şi al Leadership-ului.

RELIGIA FĂURARILOR

In functie de modul in care credem si, de fapt, de nivelul de spiritualitate, manifestarea religioasa poate lua diferite aspecte!

Ceea ce azi, in mediile creștine, este considerata ca singura si legitima „manifestare religioasa”, ca singurul mod in care putem lua legatura cu Dumnezeu si sa facem „voia Lui” – mers la biserica, spovedanie, impartasanie, post etc. nu este decat un mod de manifestare, pe care vanatorul paleolitic nu l-ar fi considerat nici-de-cum religios. La fel cum nu il considera religios nici tanarul de azi, care nu vede nici o legatura intre relatia lui personala cu Dumnezeu si obedienta fata de un preot si o dogma ori practicarea unor ritualuri!

Dupa cum lesne ne putem da seama, daca citim o carte de istoria religiilor (vezi M. Eliade), manifestarea religioasa crestina este cea specifica popoarelor agricole; este specifica unui anumite varste spirituale a omului. Este varsta spirituala a revolutiei agricole si a perioadei sclavagiste. Organizarea, dogma, etosul bisericii, ca si nivelul ei de empatie dau marturie de acest lucru!

Tot in Istoria religiilor putem observa o evolutie in intelegerea si manifestarea religioasa. Iar aceasta evolutie este dictata in primul rand de evolutia tehnologica, ce atrage dupa ea evolutia relatiilor de productie si a relatiilor dintre oameni si nu de revelatii dumnezeiesti. Imaginea noastra despre Dumnezeu nu este revelatia absoluta a lui Dumnezeu, ci este intotdeauna o rasfrangere a umbrelor omului!!

Noile provocari tehnologice, noile descoperiri modifica permanent vechea imagine despre Dumnezeu si, totodata, vechea manifestare religioasa. Cand unii oameni au inceput sa inainteze ipoteza ca pamantul ar fi rotund si nu plat, ca pamantul s-ar putea invarti in jurul soarelui si nu invers, ca curcubeul se pare ca este o refractie a luminii etc, cea care a intervenit energic a fost biserica. Caci toate aceste descoperiri conduceau inevitabil la o schimbare a imaginii noastre despre Dumnezeu, om si creatie in general.

La inceput a fost religia vanatorilor, urmata de cea a agricultorilor. Fiecare cu manifestarea ei. Ca sa ramanem in limbajul lui Mircea Eliade, noi ne aflam acum in epoca religiei faurarilor. Care isi are si ea propria intelegere si manifestare. Orice comparatie intre aceste religii si manifestari este complet neavenita si nefolositoare.

Acum intelegerea religioasa a faurarului il pune pe om alaturi de Dumnezeu ca impreuna creator, ca impreuna lucrator la creatia omului si a pamantului. Din aceasta perspectiva a intelegerii, si manifestarea religioasa a faurarului este diferita de cea a agricultorului.

Omul religiei agricole considera ca prin practicarea exacta a unor ritualuri – o intreaga punere in scena a vechi intamplari mitice in care preotii joaca rolurile principale – reitera lumea, invoca pe Dumnezeu si facea ca lumea sa mearga inainte in chip benefic pentru el. De aceea se lega de forme, mergea la templu, practica anumite ritualuri, tinea anumite sarbatori si posturi care aveau un ciclu anual exact ca si lucrarile agricole, se lega de un preot si de o autoritate consacrata etc.

Omul faurar se considera pe sine impreuna lucrator cu Dumnezeu la propria creatie. Avand o relatie personala cu Dumnezeu, nu se leaga de ritualuri cu ciclu anual si nici de forme pe care sa le absolutizeze si pe care sa le impuna altora sau sa ii considere anatema daca cred altfel (vezi ideile lui Pavel). Este omul societatii laice, democratice si subsidiare, omul revolutiei tehnologice si a comunicarii digitale. Nivelul lui empatic poate imbratisa pe toti oamenii. Nu considera pe nimeni in mod expres o autoritate „mai consacrata”, in afara de autoritatea morala reala ce o poate detine in fata lui orice om valoros. Principala lui manifestare religioasa este dezvoltarea personala. Prin dezvoltare personala si comunitara, considera omul faurar ca poate face ca omenirea sa mearga inainte si sa devina un loc mai bun de trait.

Training-urile, team-building-urile, educatia si auto-educatia si orice forma de dezvoltare personala sunt manifestare religioasa a omului de azi. Si ea chiar este religioasa in vechea intelegere a religiei ca ceva care leaga: Leaga pe om de ceva mai inalt decat el, de marea comunitate o omenirii pe de o parte si de cel ce poate deveni el insusi prin dezvoltare personala! De asemenea, încrederea în sine și în ceilalți, colaborarea și participarea la construirea unei lumi mai bune sunt aspecte îngemănate ale ”religiei” făurarilor!