MODUL IN CARE LUCREAZA MINTEA

Exista patru mecanisme in cadrul mintii:

·        unul care construieste modele,

·        altul care le recunoaste,

·        altul care le selecteaza,

·        altul care le transforma

 

Mintea nu este o masina, ci un mediu cu totul special, care permite informatiei sa se auto-organizeze sub forma unor modele. Vom vedea in continuare ce inseamna aceasta auto-organizare si cum se formeaza modelele. Este foarte interesant acest aspect.

Odata ce aceste modele au fost formate, putem sa le recunoastem si sa le folosim, mecanismul de selectare a utilitatii le va sorta si le va pastra pe acelea pe care le considera (pe baza a ceea ce numim alegere perceptiva) utile supravietuirii, implinirii personale etc. Cu cat modelele sunt utilizate mai mult, cu atat se inradacineaza mai bine. La fel se intampla si cu tiparul de alegere.

Acest fel de auto-organizare si functionare a mintii este extrem de eficient.  Printr-o astfel de auto-organizare, mintea devine tot mai capabila de estimare si, deci, tot mai capabila de decizie si actiune rapida. Nu mai pierdem prea mult timp si energie pentru a evalua daca o situatie este periculoasa sau nu: daca vedem o masina venind in viteza spre noi, ne ferim. Putem repede recunoaste pe mama, pe un prieten, pe un dusman, putem construi o casa care sa nu se darame etc. De asemenea, decizia, selectia devine tot mai eficienta prin insasi stereotipia ei.

Insa pe langa marea sa utilitate, un astfel de sistem are, in mod inevitabil, si anumite limitari. Intr-un astfel de sistem putem combina foarte usor modelele existente sau sa le inmultim in aceeasi sens. Dar e foarte greu sa le restructuram. Pentru ca modelele controleaza atentia. In general nu observam sau nu retinem decat ce are legatura cu ceea ce cunoastem, cu modelele noastre. O cultura diferita va fi perceputa prin modele culturale proprii si va fi, desigur, prost inteleasa...

Necesitatea de a dezvolta gandirea laterala vine din chiar felul in care functioneaza mintea. Gandirea laterala conduce la restructurarea modelelor.

Recunoasterea modelelor – eficienta si limite

O caracteristica extraordinara a mintii care se auto-organizeaza in modele este ca ea poate usor recunoaste modelele. Nu e nevoie sa vada tot modelul, e suficient sa recunoasca o parte din el! Astfel ea este foarte eficienta!

Dar tocmai in aceasta super-eficienta se ascund si limitele ei: estimand prea repede, poate gresi, percepand astfel gresit informatia, realitatea! Cand un copil invata sa citeasca, dupa ce silabiseste primele litere dintr-un cuvant, repede il estimeaza, de cele mai multe ori corect, dar uneori si incorect, spre amuzamentul parintilor.

Asa functioneaza mintea noastra in orice situatie a vietii: atentia ii este indreptata spre modelele cunoscute si estimeaza foarte repede pe baza unor informatii partiale. De cele mai multe ori este corecta si eficienta, cand e vorba de litere, de obiecte fizice sau de supravietuirea animala. Dar cand e vorba de relatii inter-personale, cand e vorba de a intelege perspectivele celuilalt, de cele mai multe ori estimarile nu sunt exacte. Sunt insuficient pentru o comunicare profunda. Celebrele conflicte intre generatii sau intre natiuni sau intre religii sau ideologii politice, precum si majoritatea conflictelor inter-personale au la baza aceasta incapacitate de perceptie a perspectivelor celorlalti si de absolutizare a propriilor perceptii sau adevaruri, a propriilor tipare de gandire sau comportament.

Selectia modelelor – eficienta si limite

In cadrul mecanismului de alegere-selectie, eficientizarea presupune o tot mai pronuntata stereotipie. Utilitatea principala, presanta este supravietuirea sau protectia fizica si aceasta tinde sa decida tiparul de selectie a modelelor, comportamentelor utile.

Multi oameni se plang ca nu mai sunt ei in ceea ce fac, ca sunt prizonieri ai tiparelor de gandire sau comportament, se plang ca traiesc pe pilot automat. Pentru ca sunt oameni, simt ca le lipseste ceva... Eficienta sau mai degraba pasivitatea alegerii a condus la nedezvoltarea reflexiei si a liberului arbitru. Din universul omului a disparul pas cu pas alternativitatea...

Liberul arbitru nu se poate dezvolta in lipsa alternativitatii!

Excluzand tot mai automat alternativele, poate pentru efortul si riscul pe care il presupune alegerea lor, liberul arbitru, capacitatea de a alege se ofileste. Si odata cu ea, calitatea si demnitatea noastra de oameni!...

Cum se construiesc modelele – un sistem care se auto-organizeaza

Ne putem imagina o secretara care inregistreaza documente intr-o arhiva sau un bibliotecar care catalogheaza carti. Mintea nu sorteaza totusi in acest fel direct informatia!

Acum mintea este mai degraba pasiva, este ca un mediu plastic, ce permite informatiilor sa se intipareasca, sa se se organizeze singure in modele. In cadrul biologiei exista conceptul de intiparire (corecta sau gresita). Puiul de ratusca iesit din ou considera ca primul obiect mai mare, aflat langa el, este mama lui. Se produce o intiparire brusca – foarte eficienta si foarte necesara supravietuirii – in structura lui neuronala (sau in ceea ce numim noi mintea puiului). De acum incolo el va considera ca acel obiect mare de langa el este mama lui si il va urma cu incredere. Poate fi si un balon portocaliu. De regula, acel obiect mare de langa el este chiar mama lui, iar calitatea mintii lui de a se intipari, asemeni unui mediu plastic, lasand astfel informatiile ce ii parvin sa se auto-organizeze in modele, e cruciala pentru supravietuirea lui! In acest caz, este extrem de usor sa observam ca ordinea in care parvin informatiile este cruciala in ceea ce priveste modelele in care informatiile se auto-organizeaza! Dar, chiar daca nu e asa de evident, intotdeauna ordinea in care ne parvin informatiile este cruciala in auto-organizarea informatiilor.

Aceasta calitate plastica (sau cvasi-pasiva a mintii) este necesara eficientei adaptarii si supravietuirii fizice! Auto-organizarea informatiilor in modele in functie de ordinea informatiilor are legatura cu neuroplasticitatea creierului, cu natura structurii si functionarii neuronale. Orice informatie (gand, emotie etc) se materializeaza printr-o urma ce afecteaza structurile neuronale. Se creaza prime sinapse, prime canale de scurgere a fluxului informational etc. Pentru a intelege mai bine neuroplasticitatea creierului sa ne inchipuim un peisaj din natura. Denivelarile reprezinta urma apei care a cazut pe suprafata respectiva, urma retinuta de sol ca si de structura neuronala. Ploaia a generat mici rigole, care s-au unit si au format paraiase, care unindu-se au dat nastere raului si asa mai departe. Odata ce s-a format, acest traseu – acest model in care informatia (ploaia si structura solului) s-a auto-organizat in functie de ordinea informatiilor (cum a cazut ploaia, cum s-a ridicat solul etc.) –  tinde sa se pastreze si sa se adanceasca pe masura ce ploile vor cadea.

„Solul” creierului ofera un mediu plastic asemanator, iar informatiile se vor auto-organiza in functie de ordinea in care apar.

O alta calitate a mintii este atentia limitata. Este, din perspectiva supravietuirii, o calitate, caci ne determina sa estimam si sa decidem rapid. Este eficienta pentru ca se adreseaza modelelor celor mai cunoscute si mai des uzitate, care s-au dovedit cele mai utile pentru supravietuire. Datorita atentiei limitate, modelul care se activeaza cel mai rapid (sau cel mai usor) este modelul cel mai uzitat, cel care a lasat cele mai multe urme pe suprafata neuronala, cel care a creat cele mai puternice conexiuni neuronale. Astfel acest model va deveni si mai uzitat, si mai familiar, asemeni adancirii vailor din exemplul nostru. Mintea isi alcatuieste un stoc cat mai limitat de modele necesare supravietuirii, necesare comunicarii ei cu mediul inconjurator.

Atentia si actiunea incep sa nu mai presupuna un efort de gandire prea mare. Totul e tot mai mult incadrat in tipare de gandire si de comportament!

Cum se restructureaza modelele – atentie si efort voluntar

Oamenii de zi cu zi sunt mai degraba produse pasive ale mediului, modelele lor principale fiind cele in care informatia s-a auto-organizat, in functie de ordinea in care le-a parvenit. Majoritatea oamenilor raman in stadiul pasiv, inconstient, ne-mai-fiind in stare sa isi rearanjeze, de data asta activ, constient, informatia de care dispun.

De ce este atat de greu sa rearanjam informatiile, sa restructuram modelul?...

Odata formate sinapsele neuronale, autostrazile informationale sau modele, ele vor fi accesate cel mai rapid si cel mai comod, cu un minim de atentie! Toata aceasta calitate pasiva a mintii, este necesara animalului uman pentru supravietuire.

Pana la o anumita varsta, educatia este cvasi-pasiva: copilului i se spune ce e bine si ce e rau, ce sa faca si cum sa faca, ce sa invete si ce sa nu invete. E dirijat intr-o masura foarte mare. In definitiv, copiii invata ceea ce vad. Deci e foarte importanta pentru formarea lor (sau, cu alte cuvinte spus, pentru modelele (de comportament si de gandire) in care s-a auto-organizat informatia primita) exact ordinea in care au venit informatiile. Fie ca si-a dezvoltat multe abilitati sau nu, fie ca a fost iubit sau nu, fie ca a fost indrumat corect sau gresit, el a fost pasiv: adica informatiile s-au auto-organizat in functie de ordinea in care au venit. El este mai degraba o creatie a familiei, a scolii, a culturii in care s-a format.

Si intotdeauna aceasta organizare, in ordinea in care au venit informatiile, nu este cea mai buna! Cea mai buna organizare se face dupa ce ai toate informatiile disponibile si le poti conexa precum consideri mai bine.

Dar de la o varsta incolo, omul are sansa sa devina activ: sa se autoeduce! Sa isi reorganizeze informatia primita, sa adauge altele, pe care le alege si le doreste, si sa isi construiasca propriile modele de gandire si comportament, de decizie, de selectie, sa se automodeleze, sa nu mai fie un produs al culturii in care s-a nascut sau o victima a actiunii celorlalti. Poate deveni propriul sau creator!

Aceasta este constientizarea si actiunea constienta, diferita de cea inconstienta, pasiva.

Pentru aceasta insasi mintea lui, care pana acum s-a comportat cvasipasiv, fiind modelata, are capacitatea de a se remodela si de a-si remodela suportul ei neuronal pentru a raspunde noilor ei nevoi!

De ce este atat de greu sa se remodeleze constient?...

Pentru ca e nevoie de atentie si de efort voluntar!

Modelul comportamental cel mai des uzitat al tanarului, educat pana atunci pasiv, este cel in care dedica efort doar la ceea ce este obligat sa faca. Nu gaseste putere sa dedice efort voluntar si atentie restructurarii pentru ca el nu are un astfel de model comportamental! In primul rand solutia restructurarii nici nu exista pentru el si perceptia lui! Restructurarea face parte dintr-un unives paralel, pe care nu il poate percepe, momentan!

Insa din acest cerc vicios se poate iesi: schimbarea perceptiei!

Aceasta schimbare produce o schimbare a emotiei. Iar emotia aduce energie, putere.

O perceptie diferita poate produce putere!

O perceptie diferita poate fi numita, pentru socul, emotia ce o pot produce: revelatie, constientizare etc. Totusi nu e nevoie chiar de o asa mare schimbare de perceptie pentru ca ea sa genereze emotie si putere pentru restructurare!

Gandirea laterala se ocupa cu schimbarea perceptiei. Ne ajuta sa vedem altfel!

Peisajul Marelui Canion nu ni-l putem inchipui reasezandu-se, restructurandu-se!

Dar noi ne putem restructura modelele! Ne putem restructura intreaga viata! Modelandu-ne noi mintea, prin efort voluntar si atentie, prin perseverenta orientata si disciplinata, si ne-mai-actionand pasiv-inconstient!

GANDIREA LATERALA

 

Gandirea laterala reprezinta un proces deliberat. Este tot un mod de folosire a mintii, ca si gandirea logica (verticala), dar de alt tip.

Gandirea laterala se ocupa de generarea de idei noi. Ideile noi nu au legatura doar cu tehnica si inventiile, ci reprezinta materia schimbarii si a progresului in orice domeniu, de la stiinta pana la arta si de la politic pana la fericirea individuala.

Gandirea laterala se ocupa, de asemenea, cu spargerea barierelor conceptuale ale vechilor idei. Aceasta conduce la o schimbare de atitudine si de abordare. Ne ajuta sa privim cu totul altfel lucruri pe care le-am privit pana atunci doar in acelasi fel. Mi se pare extrem de valoros acest lucru! Eliberarea de vechile idei (tipare) si stimularea altora sunt doua aspecte ingemanate ale gandirii laterale.

Modul gandirii laterale este foarte diferit de cel al gandirii verticale. In gandirea verticala inaintam cu pasi secventiali, ce trebuie sa aiba o justificare. Distinctia dintre cele doua moduri de gandire este foarte transanta. De pilda: in gandirea laterala folosim informatia nu pentru rationalitatea ei, ci pentru efectele pe care le produce. In gandirea laterala se poate intampla sa fie nevoie de o greseala intr-o anumita etapa pentru a ajunge in final la o solutie benefica si, deci, corecta. In gandirea verticala, logica sau matematica, acest lucru ar fi de-a dreptul imposibil. In gandirea laterala se poate intampla sa cautam in mod deliberat informatii irelevante, tocmai pentru a reusi sa ne desprindem cumva, sa evadam din universul logic in care momentan percepem lucrurile. In gandirea verticala selectam doar informatiile relevante si inaintam doar in aceeasi logica, doar in cadrul aceluiasi model sau tipar.

Cu ajutorul gandirii verticale putem ajunge la o concluzie printr-o suita valida de pasi. Dialectica, intalnita in operele lui Platon, este reprezentativa pentru acest mod vertical de gandire. Datorita temeiniciei fiecarei etape din aceasta suita, putem sa fim foarte increzatori in corectitudinea concluziei. Insa, indiferent de cat de corecta ar fi fost aceasta suita, punctul de plecare a fost o alegere perceptiva, care a modelat cu propria logica conceptele de baza si informatiile ulterioare implicate in proces! Alegerile perceptive tind sa creeze distinctii transante si sa foloseasca polarizarea extrema. Gandirea verticala lucreaza in acest mod! Cu concepte produse prin alegere perceptiva. Are nevoie de aceasta polarizare (mai mult sau mai putin extrema) pentru ca ea are nevoie de un model pe care sa il recunoasca cat mai repede, pentru a estima cat mai repede si de un criteriu clar si rapid de selectie, pentru a face diferenta, pentru a face claritate in haosul pe care il numim viata. Gandirea laterala este necesara pentru a clarifica, nuanta eventual, alegerea perceptiva situata dincolo de domeniul gandirii verticale. Gandirea laterala va tempera in acelasi timp si aroganta oricarei concluzii rigide, indiferent cat de solid ar parea traseul pe care s-a ajuns la aceasta concluzie.

Gandirea verticala dezvolta idei care sunt generate la baza de gandirea laterala!

In acest sens cele doua se completeaza si se eficientizeaza!

Intotdeauna cand avem a alege, vom alege pe baza emotiilor. De aceea o numim alegere perceptiva. Dar aceasta sansa a alegerii, aceasta posibilitate a doua sau mai multe solutii alternative, ne este data de lucrarea gandirii laterale! Gandirea verticala nu mai presupune alternativitate reala! Nu lucreaza in logica lui si/si, precum gandirea laterala, ci in logica lui ori/ori.

Initierea in gandirea laterala este cu atat mai necesara, cu cat in trecut accentul a fost pus exclusiv pe gandirea verticala. De asemenea, tendinta comuna, odata cu inaintarea in varsta, vis-a-vis de acele conexiuni neuronale uzitate intens, este de a nu mai putea vedea si altceva, de a nu mai putea organic da loc alternativitatii. Gandirea verticala nu numai ca este insuficianta pentru progres, ci, singura, este de-a dreptul periculoasa. Gandirea verticala singura nu poate face fata marii diversitati umane, marii diversitati de opinii, perspective; conduce la ideologie si totalitarism. Conflictele ajung cumplite, producand moarte si suferinta, boala si ratare a vietii, in toate taberele bazate exclusiv pe gandirea verticala!...

Gandirea laterala nu este vreun sistem magic, aparut din senin. Au existat intotdeauna cazuri in care oamenii au folosit gandirea laterala pentru a obtine anumite rezultate. Au existat intotdeauna oameni care au avut o inclinare naturala catre gandirea laterala. Eu sunt un astfel de om. Scopul acestui articol este de a arata ca gandirea laterala este o parte fundamentala a gandirii omenesti, ca fiecare din noi poate avea acces la ea si ca ea, fiind o abilitate, se poate insusi prin exersare, prin utilizare. In loc sa asteptam pasivi ca sa apara solutii alternative, sa ne vina idei, sa devenim creativi, putem incerca sa realizam aceste lucruri folosind gandirea laterala intr-o maniera practica si deliberata. De asemenea, in loc sa ne autoconfirmam, intarindu-ne tot mai mult in ideile si perceptiile noastre, inchizandu-ne in noi, ramanand surzi si orbi la calitatea slaba a relatiilor umane din societatea noastra si la suferintele produse de o parte si de alta, putem folosi gandirea laterala pentru a ne schimba perceptiile, pentru a putea construi si altceva in jur.

Nu intram intr-o polarizare gandirea laterala - gandirea verticala! Nu se pune problema sa stabilim care mod de gandire este mai bun, mai valoros. Cautam doar sa descoperim specificul fiecaruia, pentru a intelege cate ceva despre modurile in care mintea noastra poate lucra. Gandirea laterala nu inlocuieste gandirea verticala. Ambele sunt necesare si sunt complementare!

Cred ca va sunt clare avantajele unui sistem informational bazat pe modele prestabilite: eficienta estimarii si viteza de reactie. Dar dezavantajele sunt de asemenea evidente: 
-       Din moment ce modelele controleaza atentia, acestea se fixeaza din ce   in ce mai rigid. Nu mai vedem nimic altceva
-   Exista o tendinta de „centralizare”, ceea ce inseamna ca orice element care are vreo asemanare cu un model standard va fi perceput ca fiind insusi modelul standard 
-        Modelul se poate perpetua si dupa ce si-a pierdut utilitatea. Se poate infiltra in zone in care nu are nici o utilitate 
-   Ordinea in care sosesc informatiile are un rol foarte important in organizarea modelelor. Astfel, exista putine sanse ca un astfel de aranjament informational sa fie cel mai bun posibil 
-      Exista o tendinta pronuntata de polarizare. Pentru a face si mai simpla si eficienta selectia. In timp, orice informatii vor fi catalogate, indiferent de nuanta lor, doar in doua mari categorii. 
-   Se produc si se utilizeaza clisee, fara a mai acorda atentie sau efort receptarii nuantelor diferite

Atitudinea gandirii laterale se refera la orice mod de a privi lucrurile ca fiind utile, dar nu unice sau absolute! Asta inseamna ca recunoastem utilitatea unui model, dar in loc sa il consideram inevitabil, il privim ca si cum ar fi doar un mod de a pune lucrurile cap la cap. Aceasta atitudine contesta presupunerea conform careia un model convenabil la un moment dat este singurul model posibil. O asemenea manifestare tempereaza aroganta rigiditatii oricarei dogme.

Atitudinea gandirii laterale presupune in primul rand refuzul de a accepta modele rigide, iar in al doilea rand, o incercare de a combina lucrurile, dar in alt mod. In loc sa ia un model si sa il elaboreze in continuare, asa cum face gandirea verticala, gandirea laterala incearca sa restructureze modelul, combinand informatiile intr-un mod diferit.

Atunci cand gandim lateral cautam intotdeauna sa vedem din alte perspective, renuntand la rigiditatea unui model sau altul, renuntand sa ramanem prizonierii doar unui perspective. Cautam sa ne smulgem atentia acaparata de modelul predominant si sa o orientam oriunde altundeva! Este o cautare deliberata si care foloseste pentru aceasta metode! Cautam doar sa gasim alternative, sa restructuram modelele care pana atunci ne-au acaparat! Intentia nu este aceea de a declara sau demonstra ca modelul actual este gresit sau nepotrivit. Gandirea laterala nu formuleaza niciodata judecati! Ea doar genereaza alternative, puncte de vedere diferite! Conform gandirii laterale, singurul aspect gresit al unui model este rigiditatea aroganta cu care este sustinut.

In afara de faptul ca reprezinta o atitudine, gandirea laterala este totodata o modalitate specifica de a utiliza informatia, restructurand-o in alte modele in mod deliberat.

La baza acestor metode stau mai multe principii generale.

In primul rand, in gandirea laterala, informatiile nu sunt utilizate ca scop in sine, ci pentru efectele lor, pentru schimbarile ce le-ar putea aduce perceptiei. Acest mod de a privi lucrurile presupune sa privim inainte, nu inapoi. Cand gandim vertical, asamblam informatiile intr-o structura, construim o punte sau un drum pas cu pas. Informatia devine parte integranta a liniei de asamblare. In gandirea laterala, informatia este utilizata pentru a modifica structura, nu pentru a deveni parte a ansambului ei.

Gandirea laterala foloseste informatiile in mod provocator pentru a sparge vechile modele si a elibera informatiile pentru a putea fi rearanjate!

Evident, dupa ce am restructurat modelul, dupa ce am schimbat perceptia, cea care dezvolta si utilizeaza noul model este gandirea verticala. Astfel cele doua moduri de a gandi se completeaza reciproc.

Ca si gandirea verticala, gandirea laterala reprezinta un mod de a folosi mintea, de a folosi capacitatile neuronale ale creierului. Putem sa o numim abilitate, obicei sau atitudine a mintii. Si orice abilitate poate fi exersata, dezvoltata, insusita!

Simplul fapt de a auzi de acest concept al gandirii laterale, deschiderea catre el nu sunt suficiente pentru a dezvolta, ca si abilitate proprie, gandirea laterala. E nevoie de un cadru real in care sa exersam si de anumite tehnici tangibile pe care sa le practicam!

E nevoie de efort voluntar, de atentie, de perseverenta si auto-disciplina! Altfel nu se genereaza neuroni si nu se produc conexiuni puternice la nivel neuronal! Prin exersarea tehnicilor si usurinta in a le utiliza, gandirea laterala devine o atitudine a mintii.

EDUCATIA INTER-ACTIVA: PROFESORUL

luati 6 foi de hartie si notati fiecare cu unul din semnele: + - * ^ ! ?

+ ideile cu care sunteti de acord

-  ideile cu care nu sunteti de acord

*  informatiile noi

^  lucrurile pe care le stiati sau banuiati

!  aspectele pe care doriti sa le cercetati in continuare, care v-au provocat curiozitatea sau v-au stimulat interesul

?  textele care va suscita intrebari, nelamuriri

În şcoala tradiţională, profesorul deţine controlul absolut asupra cunoaşterii şi, prin aceasta, asupra evenimentelor clasei...

Acest lucru, daca stam sa ne gandim un pic, este groaznic!

Aici imi pun palaria rosie pe cap si imi aduc aminte – cu groaza – de atmosfera specifica evului mediu din vremea cand eram elev. Atunci eram mic si nu puteam sa exprim ca fiinta mea umana este ranita de samavolnicia cu care se purtau profesorii! Pentru mine nu exista nici macar ideea ca scoala ar putea fi altfel! Ca procesul educational ar putea fi si altfel! Simteam doar confuz ca este ceva ce afecteaza calitatea mea umana (dar nici asta nu stiam sa exprim) si, singura solutie care statea in puterea mea, era sa chiulesc cat pot de mult!

In schimb mie imi placea sa invat. Dar nu sa fiu batjocorit.

Cum poate detine profesorul controlul absolut asupra evenimentelor clasei?!...

Intr-o lume in care si profesorul si elevii sunt fiinte umane si mai ales intr-un proces atat de personal precum este cel educational, cum poate detine profesorul controlul asupra evenimentelor clasei? De ce sa fiu eu obligat sa il ascult pe el? De ce sa n-am si alta alternativa? De ce lui ii este ingaduit sa ma terorizeze? De ce sa nu asculte el de mine?... De ce nimeni nu ii cere lui socolteala, ci doar mie, elevului? De ce ma siluiesc cu invatarea pe de rost a unor comentarii stupide si, daca nu ma supun lor, nu pot merge mai departe? Cine a facut aceste legi? De ce pe mine nu m-au intrebat? Si daca nu m-au intrebat, de ce imi cer sa le respect, iar daca nu le respect, de ce isi permit sa ma bata sau sa imi afecteze in alt fel viata? Cum s-au introdus acesti oameni in viata mea, cand eu nu i-am chemat?!...

Acum imi dau palaria rosie jos si... continui...

Nu este absolut deloc normal ca intr-o comunitate de oameni, in care ar trebui sa ne tratam unii pe altii ca niste oameni, cineva sa detina controlul absolut al evenimentelor grupului! Nu este absolut deloc normal!

Daca intr-un grup toti ar fi de acord ca guru sa detina controlul absolut, ar interveni politia si acel guru ar fi considerat periculos, iar acei bieti oameni niste prosti. Dar in scoala traditionala, desi nimeni nu ii intreaba pe copii daca sunt de acord ca omul pe care il vor avea intamplator ca profesor sa detina controlul asupra lor, copiii trebuie sa se supuna acelui om. Si, ca orice guru care detine controlul absolut, asa si acel profesor, cu cat este mai invechit in astfel de rele, cu atat mai mult va abuza de situatia lui asupra bietilor copii! Cu ochii mei am vazut urmatoarea scena (si ca asta as mai putea povesti inca o suta, dar asta e mai scurta): mergeam cu niste copii intr-o excursie si eu eram responsabil de acei copii. Intamplator, total paralel cu grupul nostru si fara nici o responsabilitate fata de acei copii, in autocar cu noi mai era o profesoara. Batrana. Copiii radeau, cantau, se plimbau de la un scaun la altul etc. La un moment dat acea profesoara, din senin, nemaisuportand veselia, ea fiind acrita de viata, cu un glas infricosator, s-a intors si a strigat la copii: „Incremeneste in banca, elevule!” Cam asta se intampla acolo unde profesorul este investit – de autoritatea educationala nationala – si total samavolnic, impotriva unor fiinte plapande, cum sunt copiii – cu autoritatea absoluta asupra evenimentelor clasei!

Daca vorbim despre educatie si despre profesor, si nu despre samavolnicie si copilarie furata, atunci se presupune nu  numai ca procesul educational este inter-activ si copiii isi hotarasc propriul curriculum, invata doar ceea ce ii intereseaz, dar tot ei hotarasc cine sa le fie profesorul, hotarasc de la cine sa invete! In cazul educatiei neinstitutionalizate, evident, comunitatea care doreste sa isi educe astfel copiii, va asigura copiiilor si alternativitate, ca astfel nici un profesor sa nu detina monopolul si sa fie create conditiile unei relationari loiale: esti bun, empatic, capabil – copiii vor trage la tine! Stii sa valorizezi, sa potentezi, sa asculti, sa motivezi, sa explici, sa ajuti, sa incurajezi – copiii vor trage la tine. Daca urlii „incremeneste in banca, elevule!”, chiar daca esti autorizata de Ministerul Invatamantului, nu mai vine nici un copil la tine la ore...

Oamenii sunt alcatuiti de asa natura incat se bucura si se deschid cand sunt valorizati! Si orice om tratat ca un om este deja valorizat! Sunt motivati si potentati si infloresc cand simt ca participa, ca aportul lor este apreciat, ca ideile lor se leaga de ideile altora si impreuna creaza ceva! Pun mai mult suflet unde simt ca au adus si ei ceva; se simt mai atasati de grupul si procesul unde darul lor a fost bine primit!

Acolo unde profesorul detine controlul evenimentelor clasei si elevului nu i se acorda libertatea, sansa participarii creatoare, el nu este tratat de la egal la egal, acolo el nu este tratat ca o fiinta umana, acolo lui i se cere sa accepte sa fie amputata fiinta si demnitatea lui. Si asta timp de 12 ani!! Pana cand ceva este ucis in acel pui de om, in loc sa fie creat!...

În şcoala tradiţională, profesorul deţine controlul absolut asupra cunoaşterii şi, prin aceasta, asupra evenimentelor clasei. Apare astfel o legătură evidentă între disciplina strictă şi adevărul univoc al magistrului care ţine clasa în mână! Dar acolo unde e liniste deplina, ce fervoare mai este?...

Pentru a avea cu adevărat elevul în centrul demersului, cadrul didactic trebuie sa exercite roluri cu mult mai nuanţate.

Modul natural de funcţionare a creierului conduce la abordarea inter-activa, iar succesul la clasă depinde de competenţele profesorului de a crea oportunităţile optime de învăţare pentru fiecare elev. Astfel, în funcţie de context, profesorul acţionează mereu – dar adecvat şi adaptat nevoilor grupului. Planifică, organizează, comunică, conduce, coordonează, îndrumă, motivează, consiliază, controlează, evaluează 

Teme de reflecţie individuală. Ce profesor v-ar place sa aveti?

DASCĂL MODEL - Profesorul oferă elevului reperele necesare pentru a atinge ţintele propuse. Elevul acceptă provocarea și pornește în călătorie alături de învăţător.

DASCĂL PRIETEN - Profesorul este un prieten la care elevul poate apela atunci când are nevoie. Profesorul sprijină, ascultă și ajută elevul.

DASCĂL CĂLĂUZĂ - În călătoria cunoașterii, profesorul cunoaște reperele și-i prezintă elevului alternativele și soluţiile optime pentru atingerea unei ţinte. Relaţia se bazează pe respect reciproc. Învăţătorul nu dictează răspunsuri, ci oferă direcţii pentru ajungerea la destinaţie.

DASCĂL MAGICIAN - Pregătirea temeinică a profesorului îi oferă această postură prin care îl îndrumă pe elev să folosească obiectele și instrumentele pentru învăţare.

DASCĂL CONSILIER - Profesorul e cel de la care elevii așteaptă sfatul cel bun.

DASCĂL MAESTRU - Profesorul oferă imaginea standardelor de cunoaștere și acţiune, îl așteaptă pe elev să obţină cunoșinte, abilităţi, competenţe.

DASCĂL SUSŢINĂTOR - Profesorul este alături de elevii săi, este sprijin pentru depășirea dificultăţilor întâmpinate în învăţare.

DASCĂL FACILITATOR - Profesorul nu oferă cunoaștere, ci face posibil accesul copilului la cunoaștere

Ce ati notat cu semnul „!”?  Dar cu semnul „-”?