CONCEPTUL INTELIGENTELOR MULTIPLE

Sintagma inteligenţe multiple a fost folosită pentru prima oară de Howard Gardner în anul 1983, în lucrarea Frames of Mind pentru a marca o nouă abordare a inteligenţei umane. Astfel, el şi cei dimpreună cu el, repun în discuţie concepţia tradiţională, unidimensională a inteligenţei şi propun o nouă paradigmă pentru înţelegerea ei. Consecinţele transformatoare ale acestei perspective noi sânt spectaculoase! În toate domeniile legate de conlucrarea şi relaţionarea oamenilor.

În primul rând ea conduce la o regândire şi reorganizare a educaţiei; la o regândire şi reorganizare a structurilor politice, economice, religioase etc. – oriunde acolo unde oamenii interacţionează.

Diversele studii ale ultimelor decenii şi înţelegerea inteligenţei ca multiplă, după cum multiple sânt şi domeniile de exprimare şi conlucrare umană, au adus o perspectivă nouă şi asupra interdependeţelor şi conlucrării membrilor unui grup de acţiune.

Inteligenţa este un mod de a exprima capacitatea oamenilor de a supravietui, de a se adapta, dar totodata de a se implini, de a fi creatori ai propriei lor vieti. Inteligenţa are astfel legătură cu ceea ce noi numim iubire, comunicare, conlucrare, exprimare, adaptare sau creativitate. Dezvoltarea, exprimarea, conlucrarea noastră se fac în mai multe feluri, în mai multe domenii, pe mai multe căi etc. Astfel, după cum lesne se poate observa, fiecare om posedă un set de abilităţi ce pot fi dezvoltate, ce pot fi educate şi care sânt complementare abilităţilor celorlalţi membri ai grupului, ai societăţii din care facem parte. Fiecare are talentul său, darul său, ce se cere dezvoltat şi valorizat prin punerea lui în comun. Fiecare astfel de abilitate poate fi considerată o inteligenţă. Şi fiecare abilitate sau inteligenţă poate fi şi trebuie dezvoltată.

Evident, nu toţi avem aceleaşi daruri sau aceleaşi inteligenţe!

Teoria inteligentelor multiple cheama la colaborare si complementaritate umana! Cheama la descoperirea si valorificarea propriilor daruri, ale propriilor valori! Cheama la constientizare de sine, dar si la respect fata de altii, fata de valoarea lor! La responsabilitate fata de valorizarea noastra si a celorlalti! La sustinerea celuilalt.

O bună organizare educaţională, politică, socială, economică sau religioasă va ţine cont de acestă structură complementară a oamenilor şi a inteligenţelor-darurilor lor multiple. Societatea subsidiara este o astfel de organizare politico-economica! O bună pedagogie sau filozofie politică va căuta să găsească formele cele mai propice exprimării şi punerii în valoare a acestei calităţi a oamenilor. De a fi diferiţi, dar complementari!

Domeniul care a înţeles primul acest lucru, în definitiv domeniul cel mai avantgardist şi mai mobil, mai deschis înnoirilor  este domeniul economic. El a reuşit să pună în valoare, prin restructurarea mentalităţii conducerii şi a structurilor de organizare interioară, această calitate a omului – calitatea lui personală, relaţionară, creativă şi responsabilă de a fi! Domeniul economic a reuşit să prezinte în ochii care vor să vadă onest că omul poate fi responsabil şi creator! Că mai benefică pentru toţi este conlucrarea. Că mai de folos pentru binele meu e binele tuturor, nu împilarea sau subjugarea celorlalţi.

Teoria inteligenţelor multiple poate avea o largă şi benefică aplicabilitate în domeniul educaţiei. Concepţia tradiţională asupra inteligenţei ca unidirecţională, amorfă a dus la concepţia şcolii uniforme, bazată pe un trunchi comun de programe. Ansamblul de date, discipline, strategii, metode şi practici de dezvoltare era văzut comun pentru toţi elevii, ca şi când toţi am avea aceleaşi abilităţi şi aceleaşi nevoi sau direcţii de dezvoltare. Numărul de posibilităţi alternative, de opţionale era foarte mic sau lipsea din însăşi înţelegerea pedagogică!

Lipsea încă şi înţelegerea multidisciplinarităţii oricărui demers real al omului sau al oricărui grup. Disciplinele erau văzute şi predate ca izolate unele de altele, pe când în lumea reală, organică, toate sânt în interdependenţă. O astfel de şcoală nu era centrată pe om, ca fiinţă unică, şi nici pe dezvoltarea personală a acestei fiinţe. Era centrat pe om ca fiinţă amorfă, ca element nediferenţiat al maselor, iar educaţia (care înseamnă conducere spre ceva) lipsea în înţelesul ei adevărat. Locul educaţiei era luat de instrucţie, scopul unei astfel de şcoli fiind acumularea de informaţii din diferite domenii, considerate ca valoroase şi necesare pentru toţi.

În contextul deschiderilor graniţelor dintre state şi al deschiderii generale între oameni, au apărut concepte şi sintagme noi: inteligenţa multiplă, educaţia inter-culturală, educaţia inter-religioasă, educaţia inter-disciplinară; educaţia prin aventură, educaţia interactivă, prin participarea activă a elevilor la procesul educaţional etc. Aceste concepte şi practici noi privesc omul din perspectiva personală! Construiesc un altfel de om, deschis alterităţii, deschis comunicării şi conlucrării. Un om cu o scară de valori diferită de toate celelalte care au fost până acum. Un om care îşi înţelege împlinirea printr-o relaţionare generoasă cu ceilalţi, printr-o implicare comunitara, prin initiativa si conlucrare. Care va dori şi va putea accepta doar o relaţionare personală cu orice alt om. Care, vrând să trăiască într-o lume mai umană, va construi o lume mai umană în jurul lui!

Perspectiva inteligenţelor multiple conduce la un alt tip de şcoală, la o viziune pluralistă, ce recunoaşte existenţa unor faţete diferite şi distincte ale manifestării umane. Astfel, procesul educaţional este centrat pe persoană, iar scopul lui este dezvoltarea personală a omului. Scopul acestei şcoli este dezvoltarea capacităţilor de comunicare a elevilor, de creativitate, de exprimare în multiplele forme în care ne-a dăruit Dumnezeu sau natura să ne exprimăm. O astfel de şcoală conduce în chip evident la o altă relaţionare umană: nu una marcată de comparaţie şi competiţie neconstructiva, ce exclude pe celălalt, ci la una marcată de conştinţa failibilităţii fiecăruia, dar dublată de conştiinţa complementarităţii noastre.

Aceasta noua intelegere a procesului educational deschide omului noi perspective, îi pune în faţă noi scări de valori, îi pune în faţă alternativa şi şansa propriei alegeri şi îl pune pe om în situaţia de a experimenta şi a ajunge singur la a înţelege ce este pentru el valoros. Ea conduce pe om la deschidere universală, la acceptarea şi valorizarea alterităţii ca şi complementaritate. Ridică omul la alte aspiraţii, la alte deziderate, la alte cerinţe atât de la sine cât şi de la ceilalţi.

Scopul şcolii – considera Gardner – este acela de a dezvolta inteligenţele fiecăruia, după propriul evantai de inteligenţe. Desigur, scopul fiecăruia e de a-şi dezvolta cât mai mult toate inteligenţele pe care le are într-o măsură mai mare sau mai mică. Căci fiecare are măcar un pic din orice inteligenţă. Depinde de noi cum vom ştii să le dezvoltăm, cum vom şti să le valorizăm, cum vom ştii să le punem în comun cu ceilalţi! De aceea cred că viitorul şcolii va pune un accent deosebit şi se va structura după principiul unei educaţii interactive, bazată pe oferte alternative – pentru a elimina monopolul unui profesor sau altul, pe multiple opţionale, pe o participare activă e elevilor, pe gândirea şi organizarea unor stagii de formare având drept obiectiv valorizarea inteligenţelor multiple şi a resurselor fiecărui om.

Educaţia activă, pentru a nu rămâne doar un concept pur teoretic, dar impracticabil, are nevoie şi de un anumit profesor, dar şi de un anumit elev. Are nevoie de un anumit om! Acelaşi lucru putem spune şi despre ceea ce numim leadershipul democratic si angajatii responsabili. E nevoie şi de un anumit manager, deschis, capabil de a activa şi de a valoriza pe ceilalţi, dar şi de un anumit angajat, pasionat, interesat de ceea ce face sau ceea ce învaţă, deschis cooperării şi realizării unui bine care să cuprindă şi să valorizeze şi pe ceilalţi. Din partea profesorului sau managerului se cere deschidere şi atenţie spre celălalt, dublată de o pregătire profesională şi de o dezvoltare deosebită a capacităţii de comunicare, iar de cealaltă parte e nevoie de responsabilitate. Adică de a răspunde frumos unei astfel de frumoase mâini întinse!... Aceste schimbari si innoiri de pretutindeni sunt cele care pregatesc revolutia culturala de maine! Avand incredere si construind (raspandind) in jurul nostru o lume mai umana, participam activ si constient la revolutia culturala!