DESPRE NEUROGENEZĂ

Este clar ca, dincolo de inevitabila degradare neuronala odata cu inaintarea in varsta, principala cauza a incapacitatii batranilor de a se schimba, de a percepe noutatea, de a comunica adecvat etc. nu este datorata batranetii, ci lipsei neurogenezei! Neurogeneza este procesul prin care organismul nostru produce noi neuroni, necesar formării de noi conexiuni neuronale (necesare și ele, la rândul lor) însușirii, deprinderii diverselor noi abilități.

Pentru declanșarea neurogenezei este nevoie de efort voluntar și atenție în deprinderea unei noi abilități, explorarea unui nou domeniu, acceptarea unei noi provocări, deschiderii către nou, divers, neașteptat !

În funcție de nevoi, conectivitatea neuronală se poate dezvolta, se poate transforma. Termenul încetățenit pentru calitatea conectivității neuronale de a se transforma este neuroplasticitate.

Neurogeneza este naturala primei copilarii (0-3ani), nefiind necesar efortul voluntar al copilului pentru generarea de noi neuroni. Dar ramane in continuare, pentru dezvoltarea diferitelor abilitati, (dezvoltare ce se regaseste si la nivelul conectivitatii neuronale), necesitatea efortului voluntar si al perseverentei disciplinate a copilului. In prima copilarie avem cu toti o extraordinara potentialitate neuronala. Doar de noi depinde sa o folosim, sa o fructificam. Orice dezvoltare a unei abilitati sau alta, orice explorare a unui domeniu sau altul se va regasi la nivel neuronal in conexiunile dintre neuroni. Cele puternic uzitate vor continua sa traiasca. Cele nefolosite vor pieri sau vesteji. Astfel ca, in timp, avem mai putina capacitate neuronala de a explora noi domenii, de a invata noi lucruri, de a deprinde noi abilitati. O alta neurogeneza naturala are loc in vremea adolescentei, intre 10 si 16 ani si ea corespunde unei alte perioade biologice de dezvoltare, de expansiune. Natura da omului mijloacele necesare. Se intampla acelasi lucru: prin efort  voluntar, atentie si disciplina, tanarul deprinde repede alte noi abilitati, necesare noului sau context de viata. De la 16 ani incolo, pana pe la 20 de ani, neuronii si conexiunile nefolosite vor pieri, se vor atrofia ca orice organ nefolosit. Putem observa cu usurinta ca unii oameni sunt foarte eficienti intr-un domeniu si ineficienti in altul. Mai putem observa, cu trecerea timpului, cum oameni incep sa prefere sa actioneze in domeniul in care se pricep mai bine, care ii valorizeaza, devenind destul de opaci la alte domenii sau la orice depaseste universul lor. De asemenea, observam ca unii oameni au puterea sa nu se inscrie in aceste tipare, reusind sa isi pastreze, sa isi dezvolte o capacitate mai mare de comunicare-dezvoltare. Toate au legatura cu tipul de conexiuni facute la tinerete si uzitate mai mult, pe de o parte, si cu efortul voluntar de adaugare a unei noi abilitati facut mai spre batranete.

Pana de curand se „stia” (asemeni unei dogme) ca pentru omul adult, cu atat mai mult pentru cel batran, nu mai exista neurogeneza. Vestea cu adevarat buna este ca exista neurogeneza la orice varsta! Se spune ca nevoia te invata!

Natura sau Dumnezeu a avut grija sa dea omului toate mijloacele necesare supravietuirii sau implinirii personale! In fata provocarii de a invata un lucru nou, daca omul vine cu deschidere si incredere, cu efort voluntar, cu atentie si disciplina, creierul lui se va imbogati, indiferent de varsta, cu noi neuroni ce vor constitui conexiunile necesare noi deprinderi! Evident, toate acestea se fac mai usor la tinerete si ar fi bine sa fie facute la tinerete, caci ele ne vor face o viata mai plina si mai fericita. Dar tinerii nu sunt constienti ce pot pierde si nu sunt dispusi sa aloce un efort voluntar in alte directii decat in cele in care sunt, oricum, obligati de scoala si de presiunile urgente ale vietii. Dezvoltarea personala este o prioritate pentru oricine, dar nefiind presanta, si cerand si un efort sustinut, e amanata la nesfarsit...

Constienta de sine presupune mai multe lucruri si, pentru mine, presupune si aceasta lucrare constienta de dezvoltare, de modelare a propriului fiinte, de dezvoltare personala!

Un astfel de om, cu o neurogenza continua, daca viata lui inseamna o continua deschidere provocarii, necunoscutului, celorlalti, un continuu efort voluntar de deschidere si atentie la tot si la toate, va fi capabil sa vada noutatea, indiferent de varsta! Va fi capabil sa se bucure de viata, indiferent de varsta! Cercetarile mai noi ale medicinei comportamentale au descoperit ca cel mai bun leac impotriva depresiei, a angoaselor si a incapacitatii de a face fata stresului este... neurogeneza! S-a observat ca un om deschis, care isi dedica efortul si energia dezvoltarii personale si relationare, isi stimuleaza neurogeneza si vede lucrurile proaspat! Bineinteles, cauzalitatea este in ambele directii: neurogeneza ii permite sa vada lucrurile noi, proaspete, iar aceasta perceptie, deschidere ce catalizeaza energia si efortul persoanei spre dezvoltare, stimuleaza neurogeneza! Aceasta ar fi o spirala benefica. Cealalta e un cerc vicios...

Nu este nici un secret ca un om, pe care l-am numi constient, e mai fericit si mai sanatos, in sensul unei bucurii de viata. Mai capabil de a comunica cu toti, mai capabil de a fi adecvat, nuantat, in functie de context, mai capabil de a se descurca in situatii noi, dincolo de experienta lui obisnuita, mai capabil de iubire, de uimire, mai increzator in sine, in capacitatea lui de a face fata provocarilor si, inevitabil, mai onest, mai curajos, mai indraznet, mai el insusi in orice context!

Daca il putem numi constient, cu adevarat il putem numi si creativ, caci el isi decide, creeaza propria viata frumoasa! Nu este o victima a nimanui!

Problema cea mare este ca la o anumita varsta, continund cvasiinconstienta in care am trait, nu mai vedem noul, efortul de schimbare si dezvoltare ni se pare tot mai mare, se mai adauga o gramada de factori psihologici cum ar fi stima de sine (scazuta, evident, sau bombastica), nevoia de confirmare, de a avea dreptate, frica de a nu avea dreptate etc si altfel nu mai gasim puterea acelui efort ce ar putea stimula neurogeneza si neuroplasticitatea, ce ar putea innoi sau relansa viata noastra. Creierul nostru se plictiseste odata cu noi, ne simtim victime, suferim si nu stim de ce, nu intelegem care a fost sau care mai poate fi rostul vietii asteia...

Cel mai eficient mod de schimbare a ideilor este acela care porneste din interior, prin rearanjarea interna a informatiilor disponibile, si nu din exterior, prin conflict.

CONCEPTUL INTELIGENTELOR MULTIPLE

Sintagma inteligenţe multiple a fost folosită pentru prima oară de Howard Gardner în anul 1983, în lucrarea Frames of Mind pentru a marca o nouă abordare a inteligenţei umane. Astfel, el şi cei dimpreună cu el, repun în discuţie concepţia tradiţională, unidimensională a inteligenţei şi propun o nouă paradigmă pentru înţelegerea ei. Consecinţele transformatoare ale acestei perspective noi sânt spectaculoase! În toate domeniile legate de conlucrarea şi relaţionarea oamenilor.

În primul rând ea conduce la o regândire şi reorganizare a educaţiei; la o regândire şi reorganizare a structurilor politice, economice, religioase etc. – oriunde acolo unde oamenii interacţionează.

Diversele studii ale ultimelor decenii şi înţelegerea inteligenţei ca multiplă, după cum multiple sânt şi domeniile de exprimare şi conlucrare umană, au adus o perspectivă nouă şi asupra interdependeţelor şi conlucrării membrilor unui grup de acţiune.

Inteligenţa este un mod de a exprima capacitatea oamenilor de a supravietui, de a se adapta, dar totodata de a se implini, de a fi creatori ai propriei lor vieti. Inteligenţa are astfel legătură cu ceea ce noi numim iubire, comunicare, conlucrare, exprimare, adaptare sau creativitate. Dezvoltarea, exprimarea, conlucrarea noastră se fac în mai multe feluri, în mai multe domenii, pe mai multe căi etc. Astfel, după cum lesne se poate observa, fiecare om posedă un set de abilităţi ce pot fi dezvoltate, ce pot fi educate şi care sânt complementare abilităţilor celorlalţi membri ai grupului, ai societăţii din care facem parte. Fiecare are talentul său, darul său, ce se cere dezvoltat şi valorizat prin punerea lui în comun. Fiecare astfel de abilitate poate fi considerată o inteligenţă. Şi fiecare abilitate sau inteligenţă poate fi şi trebuie dezvoltată.

Evident, nu toţi avem aceleaşi daruri sau aceleaşi inteligenţe!

Teoria inteligentelor multiple cheama la colaborare si complementaritate umana! Cheama la descoperirea si valorificarea propriilor daruri, ale propriilor valori! Cheama la constientizare de sine, dar si la respect fata de altii, fata de valoarea lor! La responsabilitate fata de valorizarea noastra si a celorlalti! La sustinerea celuilalt.

O bună organizare educaţională, politică, socială, economică sau religioasă va ţine cont de acestă structură complementară a oamenilor şi a inteligenţelor-darurilor lor multiple. Societatea subsidiara este o astfel de organizare politico-economica! O bună pedagogie sau filozofie politică va căuta să găsească formele cele mai propice exprimării şi punerii în valoare a acestei calităţi a oamenilor. De a fi diferiţi, dar complementari!

Domeniul care a înţeles primul acest lucru, în definitiv domeniul cel mai avantgardist şi mai mobil, mai deschis înnoirilor  este domeniul economic. El a reuşit să pună în valoare, prin restructurarea mentalităţii conducerii şi a structurilor de organizare interioară, această calitate a omului – calitatea lui personală, relaţionară, creativă şi responsabilă de a fi! Domeniul economic a reuşit să prezinte în ochii care vor să vadă onest că omul poate fi responsabil şi creator! Că mai benefică pentru toţi este conlucrarea. Că mai de folos pentru binele meu e binele tuturor, nu împilarea sau subjugarea celorlalţi.

Teoria inteligenţelor multiple poate avea o largă şi benefică aplicabilitate în domeniul educaţiei. Concepţia tradiţională asupra inteligenţei ca unidirecţională, amorfă a dus la concepţia şcolii uniforme, bazată pe un trunchi comun de programe. Ansamblul de date, discipline, strategii, metode şi practici de dezvoltare era văzut comun pentru toţi elevii, ca şi când toţi am avea aceleaşi abilităţi şi aceleaşi nevoi sau direcţii de dezvoltare. Numărul de posibilităţi alternative, de opţionale era foarte mic sau lipsea din însăşi înţelegerea pedagogică!

Lipsea încă şi înţelegerea multidisciplinarităţii oricărui demers real al omului sau al oricărui grup. Disciplinele erau văzute şi predate ca izolate unele de altele, pe când în lumea reală, organică, toate sânt în interdependenţă. O astfel de şcoală nu era centrată pe om, ca fiinţă unică, şi nici pe dezvoltarea personală a acestei fiinţe. Era centrat pe om ca fiinţă amorfă, ca element nediferenţiat al maselor, iar educaţia (care înseamnă conducere spre ceva) lipsea în înţelesul ei adevărat. Locul educaţiei era luat de instrucţie, scopul unei astfel de şcoli fiind acumularea de informaţii din diferite domenii, considerate ca valoroase şi necesare pentru toţi.

În contextul deschiderilor graniţelor dintre state şi al deschiderii generale între oameni, au apărut concepte şi sintagme noi: inteligenţa multiplă, educaţia inter-culturală, educaţia inter-religioasă, educaţia inter-disciplinară; educaţia prin aventură, educaţia interactivă, prin participarea activă a elevilor la procesul educaţional etc. Aceste concepte şi practici noi privesc omul din perspectiva personală! Construiesc un altfel de om, deschis alterităţii, deschis comunicării şi conlucrării. Un om cu o scară de valori diferită de toate celelalte care au fost până acum. Un om care îşi înţelege împlinirea printr-o relaţionare generoasă cu ceilalţi, printr-o implicare comunitara, prin initiativa si conlucrare. Care va dori şi va putea accepta doar o relaţionare personală cu orice alt om. Care, vrând să trăiască într-o lume mai umană, va construi o lume mai umană în jurul lui!

Perspectiva inteligenţelor multiple conduce la un alt tip de şcoală, la o viziune pluralistă, ce recunoaşte existenţa unor faţete diferite şi distincte ale manifestării umane. Astfel, procesul educaţional este centrat pe persoană, iar scopul lui este dezvoltarea personală a omului. Scopul acestei şcoli este dezvoltarea capacităţilor de comunicare a elevilor, de creativitate, de exprimare în multiplele forme în care ne-a dăruit Dumnezeu sau natura să ne exprimăm. O astfel de şcoală conduce în chip evident la o altă relaţionare umană: nu una marcată de comparaţie şi competiţie neconstructiva, ce exclude pe celălalt, ci la una marcată de conştinţa failibilităţii fiecăruia, dar dublată de conştiinţa complementarităţii noastre.

Aceasta noua intelegere a procesului educational deschide omului noi perspective, îi pune în faţă noi scări de valori, îi pune în faţă alternativa şi şansa propriei alegeri şi îl pune pe om în situaţia de a experimenta şi a ajunge singur la a înţelege ce este pentru el valoros. Ea conduce pe om la deschidere universală, la acceptarea şi valorizarea alterităţii ca şi complementaritate. Ridică omul la alte aspiraţii, la alte deziderate, la alte cerinţe atât de la sine cât şi de la ceilalţi.

Scopul şcolii – considera Gardner – este acela de a dezvolta inteligenţele fiecăruia, după propriul evantai de inteligenţe. Desigur, scopul fiecăruia e de a-şi dezvolta cât mai mult toate inteligenţele pe care le are într-o măsură mai mare sau mai mică. Căci fiecare are măcar un pic din orice inteligenţă. Depinde de noi cum vom ştii să le dezvoltăm, cum vom şti să le valorizăm, cum vom ştii să le punem în comun cu ceilalţi! De aceea cred că viitorul şcolii va pune un accent deosebit şi se va structura după principiul unei educaţii interactive, bazată pe oferte alternative – pentru a elimina monopolul unui profesor sau altul, pe multiple opţionale, pe o participare activă e elevilor, pe gândirea şi organizarea unor stagii de formare având drept obiectiv valorizarea inteligenţelor multiple şi a resurselor fiecărui om.

Educaţia activă, pentru a nu rămâne doar un concept pur teoretic, dar impracticabil, are nevoie şi de un anumit profesor, dar şi de un anumit elev. Are nevoie de un anumit om! Acelaşi lucru putem spune şi despre ceea ce numim leadershipul democratic si angajatii responsabili. E nevoie şi de un anumit manager, deschis, capabil de a activa şi de a valoriza pe ceilalţi, dar şi de un anumit angajat, pasionat, interesat de ceea ce face sau ceea ce învaţă, deschis cooperării şi realizării unui bine care să cuprindă şi să valorizeze şi pe ceilalţi. Din partea profesorului sau managerului se cere deschidere şi atenţie spre celălalt, dublată de o pregătire profesională şi de o dezvoltare deosebită a capacităţii de comunicare, iar de cealaltă parte e nevoie de responsabilitate. Adică de a răspunde frumos unei astfel de frumoase mâini întinse!... Aceste schimbari si innoiri de pretutindeni sunt cele care pregatesc revolutia culturala de maine! Avand incredere si construind (raspandind) in jurul nostru o lume mai umana, participam activ si constient la revolutia culturala!