MOTIVATIA 3.0

Acesta este un articol alcatuit din texte luate din „Drive”, cartea lui Daniel Pink.

Interventia mea este nesemnificativa.

Calculatoarele si telefoanele mobile functioneaza datorita unui sistem de operare. Sub suprafata echipamentului si dincolo de programele la care lucrezi, exista un set de proceduri care contin instructiuni, protocoale si ipoteze care permit ca totul sa functioneze perfect. Multi dintre noi nu ne gandim la sistemele de operare. Le remarcam doar atunci cand dau rateuri – atunci cand programele pe care ar trebui sa le gestioneze devin tot mai complicate si depasesc puterea de gestionare a respectivelor sisteme de operare. In acel moment, calculatorul nostru cade. Iar programatorii isteti stau si rescriu unul fundamental mai bun: o optimizare!

Si societatile au sisteme de operare!

Legile, uzantele sociale si structurile economice sau educationale pe care le intalnim in fiece tip de societate sunt asezate pe un set de instructiuni, proptocoale si ipoteze despre felul in care functioneaza lumea.

Se bazeaza pe presupuneri despre natura si comportamentul uman!

Aceste presupuneri despre natura si comportamentul uman se schimba constant! Pe masura ce omul si comportamentul lui se schimba! Si acesta se schimba pentru ca omul evolueaza biologic: ceea ce numim „natura umana” se schimba, evolueaza; nu este un dat funciar al omului! (aceasta este o nuantare personala, vis-vis de textul original)

La inceputurile noastre, adica foarte demult, acum cincizeci de mii de ani, omul incerca sa supravietuiasca. Aceasta era principala lui motivatie, principala linie de forta ce structura viata si comunitatile omului. Sa denumim acest sistem de operare timpuriu Motivatia 1.0. Nu era deosebit de elegant, nici foarte departe de cel al animalelor, dar ne-a ajutat sa supravietuim. A functionat. Pana a inceput sa nu mai fie atat de eficient!...

Pe masura ce oamenii au format societati mai complexe, avand nevoie sa coopereze pentru a fi tot mai eficienti, sistemul de operare bazat pe motivatia biologica devenea tot mai inadecvat. Ba chiar trebuia temperat, pentru a nu ne fura mancarea sau nevasta unu altuia. Oamenii insisi au inceput sa doreasca mai mult de la ei insisi si de la comunitatea in care traiau! Datorita evolutiei tehnologice si organizationale si nevoii biologice de a face fata noilor provocari, de data asta diferite de cele naturale, intalnite pana atunci, omul evolueaza, se schimba. Si odata cu schimbarea lui se schimba si structurile sociale in care evolueaza. Si astfel, intr-un efort de o remarcabila innoire si crestere, am inlocuit treptat vechiul „sistem de operare” tip 1.0 cu o noua versiune 2.0, compatibila cu felul in care ajunsesem sa muncim si sa traim.

Primul stimulent era in continuare viabil si functional, in anumite conditii, dar nu mai putea da singur forta de organizare a cine devenisem cu adevarat noi oamenii. Pentru o organizare optima s-a aratat foarte viabil stimulentul recompenselor si pedepselor. Acest nou sistem de de operare l-am numit Motivatia 2.0

Acest al doilea stimulent a fost esential in ceea ce numim progresul tehnic si cultural al civilizatiei noastre, mai ales din vremea revolutiei industriale incoace. Evolutiile tehnologice – motorul cu abur, calea ferata, electricitatea, radioul si televiziunea – au avut un rol crucial in stimularea cresterii industriale si a buna-starii. Un rol similar l-au avut si inovatiile mai putin tangibile, mai ales opera unui inginer american pe nume Frederick Winslow Taylor. La inceputul anilor 1900, Taylor era convins ca afacerile erau conduse in mod ineficient, aleatoriu chiar si a inventat ceea ce el a numit „management stiintific”. Inventia lui a fost un fel de „software” realizat cu pricepere pentru a rula pe platforma Motivatiei 2.0 Modelul a fost adoptat repede si pe scara larga. Oamenii, in aceasta abordare, erau vazuti ca parti componente ale unei mari masinarii, economice sau politice. Daca ar face ce trebuie la momentul oportun, masinaria ar functiona perfect. Si, pentru a va asigura ca acest lucru se intampla, nu avem de facut decat sa recompensam comportamentul dorit si sa il sanctionam pe cel nedorit. Prezumtia era ca omul este o componenta intr-o masinarie economica sau sociala si ca el raspunde rational la acest tip de stimul exterior, recompensa si pedeapsa. De cand ne amintim, ne-am configurat organizatiile economice sau sistemele educational si ne-am edificat vietile in jurul acestei prezumtii fundamentale: modalitatea in care poate fi imbunatatita performanta sau incurajata educatia este aceea a inserarii omului intr-un mecanism social sau economic (in care el este doar o componenta depersonalizata) si stimularea lui prin recompense sau infricosarea lui prin pedepse...

In ciuda progresului tehnologic, Motivatia 2.0 nu este chiar innobilatoare. Ceea ce mana omul este dorinta unei recompense sau frica de pedeapsa...

Acest sistem a functionat bine. Pana cand nu a mai facut-o...

Scola de ieri si de azi este conceputa si functioneaza exact pe aceasta prezumtie despre natura umana. Ken Robinson, intr-un fel cat se poate de elocvent, vorbeste despre aparitia sistemului educational de azi, conceput pentru a raspunde nevoilor primei revolutii industriale, pentru a forma oameni care sa se integreze in acel sistem economic si care, inevitatbil, a fost conceputa dupa exact imaginea fabricilor... In care copiii nu sunt decat niste materii prime intrate pe banda rulanta ca mai apoi sa devina, prin „educatie”, componentele de care are nevoie mecanismul economic si politic nationalist.

Dar in 1960, Douglas McGregor, profesor de management la MIT a contestat presupunerea ca oamenii sunt, in mod fundamental, componente, inerti – ca fara recompense si fara pedepse externe nu ar face mai nimic. Oamenii au alte motivatii. Mai inalte! Iar aceste motivatii launtrice, daca nu ar fi inhibate tocmai de sistemele noastre educationale si economice, ci mai degraba ar fi puse in valoare si sustinute, ar putea aduce mari beneficii si innoiri in lumea noastra. Gratie lucrarilor lui McGregor si a celor ca el, multe organizatii au cautat solutii pentru a democratiza conducerea, pentru a da mai multa autonomie si responsabilitate angajatilor. Aceste ameliorari au eliminat unele slabiciuni, dar au echivalat, totusi, cu o imbunatatire modesta a sistemului de operare: Motivatia 2.1. Nu s-a reusit, inca, o optimizare reala.

Dar unii oamenii evolueaza si, sprijinindu-se in comunitati, trag omenirea mai departe! Edward Deci si Richard Ryan impreuna, dupa multe cercetari si descoperiri uimitoare despre comportamentul uman si despre ceea ce ne mana cu adevarat, au creat „teoria autodeterminarii”. Aceasta teorie (despre natura umana) sustine ca avem trei nevoi psihologice – competenta, autonomia si interconectarea. Iar aceste nevoi psihologice, pe masura evolutiei speciei umane (cea care face azi saltul de la Homo Sapiens la Homo Empathicus!), devin tot mai puternice, adevaratele forte de edificare a vietii omului si de structurare a comunitatilor lui!

Daca exista ceva fundamental in natura noastra, este capacitatea de a fi interesati. Unele lucruri o consolideaza, altele o submineaza. Altfel spus, suntem cu totii motivati intrinsec: de pasiune, de dorinta de a evolua si a ne inter-conecta intr-un mod care sa ne puna in valoare, de dorinta de a participa la o lucrare care sa faca din lumea asta un loc mai bun! Aceasta motivatie este innobilatoare! Are legatura cu puternicul comandament al frumusetii! Este o parte foarte importanta a ceea ce inseamna sa fii om!

Aceasta presupune ca interesul fata de creatie si dezvoltare si participare este la fel de natural ca joaca sau odihna! Pentru a pune in valoare motivatia intrinseca si a crea pentru ea un cadru educational si economic proprice trebuie sa temperam mentalitatea 2.0 si chiar sa schimbam cu totul vechile structuri 2.0, atat pe cele economice si politice cat, mai ales, pe cele educationale. Teza mea este ca copiii ar inflori si ar evolua cu totul altfel, mult mai bine in cadrul unei educatii 3.0, bazata pe nevolie noastre adanci de autonomie, dezvoltare si inter-conectare si conlucrare! Si acesti copiii, crescand, nu vor mai putea trai in si accepta o societate a carui nivel de colaborare si empatie este specific mentalitatii 2.0 si vor contrui o alta! Mai nobila, dupa masura si nevoile lor!

Motivatia 3.0 e o motivatie delicata: poate fi stimulata, dar poate fi si inhibata! Motivatia 3.0 pentru a inflori are nevoie de o gradina in care sa fie udata! Mecanismele si structurile Motivatiei 2.0 mai degraba inabusa acest al treilea stimulent. Principala lucrare a oamenilor de azi este crearea structurilor politice, educationale si economice in care nevoile nostre de autonomie, dezvoltare personala si conlucrare in vederea unui scop care sa faca lumea mai frumoasa sa poata inflori!!

Vestea cea buna este ca oamenii au inceput aceasta lucrare de transformare radicala a paradigmelor politice, educationale si economice a lumii noastre! Ceea ce mana aceasta evolutie comunitara este evolutia personala a fiecaruia! Si oameni de pretutindeni se unesc in mici comunitati, fie economice, stiintifice, educationale sau politice pentru a se sprijini reciproc, a colabora si ... a construi o lume noua!

Poate ca inceputurile sunt mici, dar cine a dispretuit aceste inceputuri mici?...

CONCEPTUL INTELIGENTELOR MULTIPLE

Sintagma inteligenţe multiple a fost folosită pentru prima oară de Howard Gardner în anul 1983, în lucrarea Frames of Mind pentru a marca o nouă abordare a inteligenţei umane. Astfel, el şi cei dimpreună cu el, repun în discuţie concepţia tradiţională, unidimensională a inteligenţei şi propun o nouă paradigmă pentru înţelegerea ei. Consecinţele transformatoare ale acestei perspective noi sânt spectaculoase! În toate domeniile legate de conlucrarea şi relaţionarea oamenilor.

În primul rând ea conduce la o regândire şi reorganizare a educaţiei; la o regândire şi reorganizare a structurilor politice, economice, religioase etc. – oriunde acolo unde oamenii interacţionează.

Diversele studii ale ultimelor decenii şi înţelegerea inteligenţei ca multiplă, după cum multiple sânt şi domeniile de exprimare şi conlucrare umană, au adus o perspectivă nouă şi asupra interdependeţelor şi conlucrării membrilor unui grup de acţiune.

Inteligenţa este un mod de a exprima capacitatea oamenilor de a supravietui, de a se adapta, dar totodata de a se implini, de a fi creatori ai propriei lor vieti. Inteligenţa are astfel legătură cu ceea ce noi numim iubire, comunicare, conlucrare, exprimare, adaptare sau creativitate. Dezvoltarea, exprimarea, conlucrarea noastră se fac în mai multe feluri, în mai multe domenii, pe mai multe căi etc. Astfel, după cum lesne se poate observa, fiecare om posedă un set de abilităţi ce pot fi dezvoltate, ce pot fi educate şi care sânt complementare abilităţilor celorlalţi membri ai grupului, ai societăţii din care facem parte. Fiecare are talentul său, darul său, ce se cere dezvoltat şi valorizat prin punerea lui în comun. Fiecare astfel de abilitate poate fi considerată o inteligenţă. Şi fiecare abilitate sau inteligenţă poate fi şi trebuie dezvoltată.

Evident, nu toţi avem aceleaşi daruri sau aceleaşi inteligenţe!

Teoria inteligentelor multiple cheama la colaborare si complementaritate umana! Cheama la descoperirea si valorificarea propriilor daruri, ale propriilor valori! Cheama la constientizare de sine, dar si la respect fata de altii, fata de valoarea lor! La responsabilitate fata de valorizarea noastra si a celorlalti! La sustinerea celuilalt.

O bună organizare educaţională, politică, socială, economică sau religioasă va ţine cont de acestă structură complementară a oamenilor şi a inteligenţelor-darurilor lor multiple. Societatea subsidiara este o astfel de organizare politico-economica! O bună pedagogie sau filozofie politică va căuta să găsească formele cele mai propice exprimării şi punerii în valoare a acestei calităţi a oamenilor. De a fi diferiţi, dar complementari!

Domeniul care a înţeles primul acest lucru, în definitiv domeniul cel mai avantgardist şi mai mobil, mai deschis înnoirilor  este domeniul economic. El a reuşit să pună în valoare, prin restructurarea mentalităţii conducerii şi a structurilor de organizare interioară, această calitate a omului – calitatea lui personală, relaţionară, creativă şi responsabilă de a fi! Domeniul economic a reuşit să prezinte în ochii care vor să vadă onest că omul poate fi responsabil şi creator! Că mai benefică pentru toţi este conlucrarea. Că mai de folos pentru binele meu e binele tuturor, nu împilarea sau subjugarea celorlalţi.

Teoria inteligenţelor multiple poate avea o largă şi benefică aplicabilitate în domeniul educaţiei. Concepţia tradiţională asupra inteligenţei ca unidirecţională, amorfă a dus la concepţia şcolii uniforme, bazată pe un trunchi comun de programe. Ansamblul de date, discipline, strategii, metode şi practici de dezvoltare era văzut comun pentru toţi elevii, ca şi când toţi am avea aceleaşi abilităţi şi aceleaşi nevoi sau direcţii de dezvoltare. Numărul de posibilităţi alternative, de opţionale era foarte mic sau lipsea din însăşi înţelegerea pedagogică!

Lipsea încă şi înţelegerea multidisciplinarităţii oricărui demers real al omului sau al oricărui grup. Disciplinele erau văzute şi predate ca izolate unele de altele, pe când în lumea reală, organică, toate sânt în interdependenţă. O astfel de şcoală nu era centrată pe om, ca fiinţă unică, şi nici pe dezvoltarea personală a acestei fiinţe. Era centrat pe om ca fiinţă amorfă, ca element nediferenţiat al maselor, iar educaţia (care înseamnă conducere spre ceva) lipsea în înţelesul ei adevărat. Locul educaţiei era luat de instrucţie, scopul unei astfel de şcoli fiind acumularea de informaţii din diferite domenii, considerate ca valoroase şi necesare pentru toţi.

În contextul deschiderilor graniţelor dintre state şi al deschiderii generale între oameni, au apărut concepte şi sintagme noi: inteligenţa multiplă, educaţia inter-culturală, educaţia inter-religioasă, educaţia inter-disciplinară; educaţia prin aventură, educaţia interactivă, prin participarea activă a elevilor la procesul educaţional etc. Aceste concepte şi practici noi privesc omul din perspectiva personală! Construiesc un altfel de om, deschis alterităţii, deschis comunicării şi conlucrării. Un om cu o scară de valori diferită de toate celelalte care au fost până acum. Un om care îşi înţelege împlinirea printr-o relaţionare generoasă cu ceilalţi, printr-o implicare comunitara, prin initiativa si conlucrare. Care va dori şi va putea accepta doar o relaţionare personală cu orice alt om. Care, vrând să trăiască într-o lume mai umană, va construi o lume mai umană în jurul lui!

Perspectiva inteligenţelor multiple conduce la un alt tip de şcoală, la o viziune pluralistă, ce recunoaşte existenţa unor faţete diferite şi distincte ale manifestării umane. Astfel, procesul educaţional este centrat pe persoană, iar scopul lui este dezvoltarea personală a omului. Scopul acestei şcoli este dezvoltarea capacităţilor de comunicare a elevilor, de creativitate, de exprimare în multiplele forme în care ne-a dăruit Dumnezeu sau natura să ne exprimăm. O astfel de şcoală conduce în chip evident la o altă relaţionare umană: nu una marcată de comparaţie şi competiţie neconstructiva, ce exclude pe celălalt, ci la una marcată de conştinţa failibilităţii fiecăruia, dar dublată de conştiinţa complementarităţii noastre.

Aceasta noua intelegere a procesului educational deschide omului noi perspective, îi pune în faţă noi scări de valori, îi pune în faţă alternativa şi şansa propriei alegeri şi îl pune pe om în situaţia de a experimenta şi a ajunge singur la a înţelege ce este pentru el valoros. Ea conduce pe om la deschidere universală, la acceptarea şi valorizarea alterităţii ca şi complementaritate. Ridică omul la alte aspiraţii, la alte deziderate, la alte cerinţe atât de la sine cât şi de la ceilalţi.

Scopul şcolii – considera Gardner – este acela de a dezvolta inteligenţele fiecăruia, după propriul evantai de inteligenţe. Desigur, scopul fiecăruia e de a-şi dezvolta cât mai mult toate inteligenţele pe care le are într-o măsură mai mare sau mai mică. Căci fiecare are măcar un pic din orice inteligenţă. Depinde de noi cum vom ştii să le dezvoltăm, cum vom şti să le valorizăm, cum vom ştii să le punem în comun cu ceilalţi! De aceea cred că viitorul şcolii va pune un accent deosebit şi se va structura după principiul unei educaţii interactive, bazată pe oferte alternative – pentru a elimina monopolul unui profesor sau altul, pe multiple opţionale, pe o participare activă e elevilor, pe gândirea şi organizarea unor stagii de formare având drept obiectiv valorizarea inteligenţelor multiple şi a resurselor fiecărui om.

Educaţia activă, pentru a nu rămâne doar un concept pur teoretic, dar impracticabil, are nevoie şi de un anumit profesor, dar şi de un anumit elev. Are nevoie de un anumit om! Acelaşi lucru putem spune şi despre ceea ce numim leadershipul democratic si angajatii responsabili. E nevoie şi de un anumit manager, deschis, capabil de a activa şi de a valoriza pe ceilalţi, dar şi de un anumit angajat, pasionat, interesat de ceea ce face sau ceea ce învaţă, deschis cooperării şi realizării unui bine care să cuprindă şi să valorizeze şi pe ceilalţi. Din partea profesorului sau managerului se cere deschidere şi atenţie spre celălalt, dublată de o pregătire profesională şi de o dezvoltare deosebită a capacităţii de comunicare, iar de cealaltă parte e nevoie de responsabilitate. Adică de a răspunde frumos unei astfel de frumoase mâini întinse!... Aceste schimbari si innoiri de pretutindeni sunt cele care pregatesc revolutia culturala de maine! Avand incredere si construind (raspandind) in jurul nostru o lume mai umana, participam activ si constient la revolutia culturala!