COMANDAMENTUL FRUMUSEȚII

Eu, ca orice om, vreau sa supravietuiesc.

Dar – la fel de puternic – vreau sa traiesc frumos! Aceasta ar fi implinirea mea. Care este pentru mine cel putin la fel de importanta ca supravietuirea fizica!

Ce ma determina pe mine personal sa aleg calea sau modul colaborarii?

In adancul sufletului meu aceasta alegere s-a facut din cauze morale. Si nu datorita unei analize intelepte in care am concluzionat ca colaborarea este superioara rapacitatii. Am ales-o pentru ca ea mi se pare frumoasa, ca ea mi se pare singura care are legatura cu sufletul meu, singura care rezoneaza cu sufletul meu. Dar descopar ca colaborarea poate fi o alegere si o solutie viabila! Viabilitatea colaborarii are insa legatura cu numarul si calitatea oamenilor care aleg impreuna sa colaboreze, sa se sustina reciproc.

In lipsa unui grup de sprijin, cei ce aleg singuri frumusetea, din pacate nu vor supravietui... Si totusi si ei fac parte din specia homo sapiens!! Fiinte programate sa supravietuiasca!! Dar, de dragul frumusetii, au ales altceva!! Aici este maretia omului! Isi poate depasi conditia! Comandamentul frumusetii este la fel de puternic in om ca si comandamentul supravietuirii! Ei vor deveni inainte-mergatori ai celor care vor avea sansa, asemeni noua celor de azi, sa alegem impreuna colaborarea, fara frica de a fi spulberati de o societate umana incapabila de a face loc si calitatii personale a omului...

Am inceput sa citesc o carte de Ilya Prigogine. Ideile si perspectivele lui imi largesc mie astazi orizontul, asa cum odinioara au facut-o cartile lui Tudor Opris, Gislain Lafonte, Paul Ferinni, Eckhart Tolle, Edward de Bonno sau Daniel Goleman. E o carte mai mult stiintifica ce insufla insa puternice schimbari conceptuale in domeniul social si spiritual. Mesajul negrait al autorului este de speranta si de putere pentru omul tanar de azi: universul omului este in constructie: deci deciziile noastre sunt importante: ele – doar ele – modeleaza lumea in care traim! Iar eu adaug: indraznesc sa cred ca astazi ne putem construi lumea in care ne-ar place sa traim! Conditiile culturale si politico-economice de azi ingaduie oamenilor sa se organizeze in grupuri diverse, in comunitati complementare si, prin colaborare si creativitate, putem sa aducem o alternativa reala diverselor sisteme educationale, politice  etc. osificate la numitorul cel mai de jos. Astazi se poate asa ceva! Voi reveni pe acest subiect.

Traim intr-o lume fascinanta si deschisa, ce ne ramane mereu transcendenta, nesfarsita! Dar in care suntem bine primiti – suntem la noi acasa in aceasta devenire – si avem sansa, evoluand, sa ii adancim fascinatia, sa ii marim posibilitatile si nesfarsitul! Si frumusetea! Celalalt mare comandament din noi!

PENTRU O REIMAGINARE A LUMII!!

Intr-un film documentar intitulat „The 11th hour” am auzit pentru prima oara vorbindu-se despre economia sustenabila si despre „vestea cea buna” a faptului ca omul detine la ora actuala tehnologia ce i-ar permite transformarea economiei intr-una sustenabila!! Ceea ce ii lipseste omului este vointa de a actiona in directia asta... Vointa si constienta... Avem nevoie, spuneau ei, nu de vreo revolutie tehnologica, ci de o revolutie culturala!! De o remodelare culturala care sa puna accentul valorii personale nu pe cat ai, pe cat de mult consumi, ci pe alt fel de calitate a vietii: pe cat poti empatiza cu ceilalti, pe ce poti da bun in jurul tau!

Pe cat poti fii, nu pe cat poti avea!...

Fara a o numi cu acest termen de revolutie culturala, dar folosind termeni care reflecta schimbarea la nivel general, multi alti ganditori vorbeau despre aceasta revolutie, fiecare din perspectiva sa.

Gislain Lafonte vorbea despre o reimaginare a Bisericii.

Evident, pentru o reimaginare a lumii si mai ales pentru reconstructia ei dupa noua imagine, cea aleasa de noi, cea gandita ca benefica si cea dorita, e nevoie de o revolutie culturala! E nevoie de o remodelare a ochilor si a intelegerii, a dorintelor si nevoilor, de o recanalizare a energiei si a eforturilor noastre.

Giani Vatimo vorbea despre gandirea slaba sau acea gandire si atitudine care se auto-limiteaza pentru a face loc si altuia. La baza ei sta exemplu marilor oameni ai acestui pamant, a celor ce au stiut sa ii sustina si valorizeze pe cei din jurul lor. E legata de micsorare de sine a celui puternic spre a face loc si celuilalt. In definitiv societatea laica, precum si democratia sau liberalismul sau subsidiaritatea, inclusiv economia sustenabila – toate pot functiona numai in cadrul unei astfel de constiinte: care se auto-limiteaza pe sine pentru a face loc si dreptate si celuilalt! Care poate acorda respect si egalitate si celui mai slab sau mai neagresiv (in conditiile in care „natural” ar fi ca cel puternic sa il domine si silniceasca pe cel slab). Societatea laica este – ideal vorbind – societatea in care nimeni nu se mai impune asupra celuilalt, in care cel puternic nu isi mai impune „dreptatea” sau viziunea sa asupra celui mai slab. O economie sustenabila nu poate functiona decat in contextul cumpatarii, a auto-limitarii consumului, auto-limitare datorata intelegerii si responsabilitatii, a celor ce ar putea consuma mai mult.

Astfel, Giani Vatimo si alti ganditori legati de aceleasi preocupari vorbesc despre sfarsitul civilizatiei occidentale, de sfarsitul sau inchiderea unei intregi civilizatii bazate pe o anumita metafizica, pe un anumit model de perceptie si intelegere a lumii si destinului uman. Trecerea spre gandirea slaba este o remodelare nu numai a modelelor de perceptie si intelegere a universului si destinului uman, ci si a biologiei omului!! Este o remodelare a speciei umane! Un pas inainte in ceea ce priveste calitatea colaborarii, pas inainte ce se va dovedi viabil. Lumea omului nu va mai fi lumea „naturala” a fortei, ci cea constienta a conlucrarii, a simbiozei...

Eckhart Tolle vorbea despre un pamant nou si un cer nou, despre un om nou, cel constient, si noua lui lume. Vorbea despre saltul ce ne sta inainte in ceea ce priveste constientizarea modului in care traim, in care actionam. Aceasta constientizare o vede ca pe un pas inainte al omului si al societatii omenesti, capabile sa construiasca un cer nou si un pamant nou!

Simone Weill spunea odată: „Trăim într-o epocă fără precedent, iar în situaţia prezentă universalitatea, care altădată putea fi implicită, trebuie să fie azi explicită. Universalitatea trebuie să impregneze limbajul şi conştiinţa şi însuşi modul nostru de a fi în întregul lui. Astăzi a fi sfânt nu mai e de ajuns!! E necesară sfinţenia pe care o cere momentul prezent. Sfinţenia de azi trebuie să cuprindă o miraculoasă noutate!! Un nou tip de sfinţenie înseamnă un nou elan. Păstrând proporţiile şi menţinând fiecare lucru la locul lui, e vorba despre ceva aproape analog unei noi revelaţii a universului şi a destinului uman!! E vorba despre dezvăluirea unei ample porţiuni de adevăr şi de frumuseţe, până acum ascunsă de un strat gros de praf.”

O sfinţenie nouă înseamnă un miracol pe care toate popoarele îl aşteaptă!... Şi chiar aşa este: ceva aproape analog unei noi revelaţii a universului şi a destinului uman. Este dezvăluirea unei ample porţiuni de adevăr şi de frumuseţe până acum ascunsă omului de un strat gros de praf!...

E vremea ca omul să îşi reorienteze eforturile...

Edward de Bono si Daniel Goleman (si cei dimpreuna cu dansii – cercetatori in domenii precum neurologia, pedagogia, psihologia etc.) vorbesc foarte clar despre neuroplasticitate, despre capacitatea creierului de a fi remodelat si de a remodela perceptiile si modul in care vedem, gandim, actionam. Vorbesc despre vestea cea buna a neurogenezei, dar si despre sansa si responsabilitatea fiecaruia de a-si modela constient creierul pentru a fi mai fericiti, mai cooperanti, mai impliniti ca oameni si comunitate umana! Vorbesc despre gandirea laterala si despre sansa fiecaruia de a sparge vechile modele de gandire si actiune, inscriptionate pasiv pe scoarta neuronala si de a alcatui altele, mai constient, redispunand mai eficient informatiile detinute; despre sansa noastra a ne remodela activ nu numai conexiunile neurologice, dar si viata si societatea in care traim!

CINE APRECIAZA ”FAPTELE BUNE”?

Paul Ferinni spunea undeva ca „universul apreciaza (si rasplateste) faptele bune”...

Nu este chiar asa...

Mi se pare extraordinar de importanta aceasta distinctie: Universul INCA NU rasplateste faptele bune!...

Universul nu sustine cu necesitate bunatatea. Caprele se bat intre ele si cea mai puternica le da la o parte pe cele mai slabe si doar ea mananca. Nu cea mai buna. Ceea ce mana Universul vietii are legatura cu supravietuirea. Si daca vrem sa fim viabili, daca vrem sa supravietuim trebuie sa privim din aceasta perspectiva. Daca universul ar „rasplati” faptele bune, atunci acest lucru i-ar determina si modela pe toti oamenii sa fie buni, generosi, iar caprele sa nu se mai bata intre ele – ca o adaptare la comandamentele supravietuirii, ca o adaptare legilor firesti ale universului, ale vietii. Dar nu e chiar asa.

Ceea ce determina pe cineva „sa fie bun” nu este o urmare a faptului ca Universul rasplateste bunatatea. Ci altceva.

Supravietuirea – pentru om – este si a fost dintotdeauan un joc dinamic si delicat intre a domina si a colabora. Amandoua facute din perspectiva supravietuirii si nu a moralitatii.

Moralitatea nu are legatura cu supravietuirea, ci cu ... frumusetea.

Dar si frumusetea, asemeni supravietuirii, este un comandament puternic pe care omul il gaseste inaluntrul lui. Daca ne este usor sa intelegem cum a aparut in noi comandamentul supravietuirii, aparitia comandamentului frumuseii ramane invaluita in taina.

Colaborarea insa este o forma superioara de supravietuire. Da, confruntarea cu realul a dovedit cat se poate de clar ca nu supravietuieste cel mai puternic, cel mai rapace, ci cei care stiu sa colaboreze mai bine! Impreuna suntem mai puternici decat orice individ separat! Pe masura evolutiei sale ca specie, omul inclina tot mai mult balanta in favoarea colaborarii. Acest lucru este descoperit si pus in practica chiar si de speciile animale! Grupuri de delfini au descoperit ca impreuna si in noi moduri pot pescui mai bine si astfel pot propasi! La fel si balenele. La fel si cateva grupuri de gheparzi ce au observat ca impreuna au mai multe sanse de vanatoare si supravietuire!

E clar ca frazele de genul „Universul rasplateste faptele bune” sunt frumoase, pot sa iti dea o stare de pace, de incredere – si aceasta nu e putin lucru, dar nu sunt adevarate, sunt un fel de demagogie. O inventie, o dorinta...

Insa nu traim intr-un univers static. Universul nostru si mai ales lumea oamenilor este dinamica, in constructie. Grupurile de oameni ce aleg sa colaboreze inclina balanta echilibrului dinspre rapacitate si egoism – ca atitudini necesare supravietuirii – inspre cea a intelegerii, deschiderii, comunicarii, increderii si colaborarii! Iar acest nou echilibru inseamna alt univers. Mai uman. Care, da, poate rasplati faptele bune. Putem construi mici universuri in jurul nostru in care bunavointa si generozitatea sa fie rasplatite. Nu de ”Dumnezeu” sau de „Univers” ci de noi, oamenii; de modul si de cultura in care intelegem sa ne organizam, sa ne relationam, sa ne sustinem si sa ne modelam!

Cred ca societatea in care traim nu este, cu necesitate, cea mai buna organizare si cred ca sta in puterea noastra sa ne organizam un pic mai bine. Dar daca alegem colaborarea, increderea, generozitatea nu o facem „pentru ca universul rasplateste faptele bune”, ci pentru ca asa am ales noi! Atat din motive morale, din cauza frumusetii, ca asa vrem noi sa traim, cat si din motive de supravietuire: colaborand avem mai multe sanse sa propasim. Colaborand propasim frumos. Supravietuim fara sa ne instrainam de cealalta directiva a noastra, cea a frumusetii. Nu universul, ci noi insine ne rasplatim si ne sustinem bunatatea!