EDUCATIA INTER-ACTIVA: PROFESORUL

luati 6 foi de hartie si notati fiecare cu unul din semnele: + - * ^ ! ?

+ ideile cu care sunteti de acord

-  ideile cu care nu sunteti de acord

*  informatiile noi

^  lucrurile pe care le stiati sau banuiati

!  aspectele pe care doriti sa le cercetati in continuare, care v-au provocat curiozitatea sau v-au stimulat interesul

?  textele care va suscita intrebari, nelamuriri

În şcoala tradiţională, profesorul deţine controlul absolut asupra cunoaşterii şi, prin aceasta, asupra evenimentelor clasei...

Acest lucru, daca stam sa ne gandim un pic, este groaznic!

Aici imi pun palaria rosie pe cap si imi aduc aminte – cu groaza – de atmosfera specifica evului mediu din vremea cand eram elev. Atunci eram mic si nu puteam sa exprim ca fiinta mea umana este ranita de samavolnicia cu care se purtau profesorii! Pentru mine nu exista nici macar ideea ca scoala ar putea fi altfel! Ca procesul educational ar putea fi si altfel! Simteam doar confuz ca este ceva ce afecteaza calitatea mea umana (dar nici asta nu stiam sa exprim) si, singura solutie care statea in puterea mea, era sa chiulesc cat pot de mult!

In schimb mie imi placea sa invat. Dar nu sa fiu batjocorit.

Cum poate detine profesorul controlul absolut asupra evenimentelor clasei?!...

Intr-o lume in care si profesorul si elevii sunt fiinte umane si mai ales intr-un proces atat de personal precum este cel educational, cum poate detine profesorul controlul asupra evenimentelor clasei? De ce sa fiu eu obligat sa il ascult pe el? De ce sa n-am si alta alternativa? De ce lui ii este ingaduit sa ma terorizeze? De ce sa nu asculte el de mine?... De ce nimeni nu ii cere lui socolteala, ci doar mie, elevului? De ce ma siluiesc cu invatarea pe de rost a unor comentarii stupide si, daca nu ma supun lor, nu pot merge mai departe? Cine a facut aceste legi? De ce pe mine nu m-au intrebat? Si daca nu m-au intrebat, de ce imi cer sa le respect, iar daca nu le respect, de ce isi permit sa ma bata sau sa imi afecteze in alt fel viata? Cum s-au introdus acesti oameni in viata mea, cand eu nu i-am chemat?!...

Acum imi dau palaria rosie jos si... continui...

Nu este absolut deloc normal ca intr-o comunitate de oameni, in care ar trebui sa ne tratam unii pe altii ca niste oameni, cineva sa detina controlul absolut al evenimentelor grupului! Nu este absolut deloc normal!

Daca intr-un grup toti ar fi de acord ca guru sa detina controlul absolut, ar interveni politia si acel guru ar fi considerat periculos, iar acei bieti oameni niste prosti. Dar in scoala traditionala, desi nimeni nu ii intreaba pe copii daca sunt de acord ca omul pe care il vor avea intamplator ca profesor sa detina controlul asupra lor, copiii trebuie sa se supuna acelui om. Si, ca orice guru care detine controlul absolut, asa si acel profesor, cu cat este mai invechit in astfel de rele, cu atat mai mult va abuza de situatia lui asupra bietilor copii! Cu ochii mei am vazut urmatoarea scena (si ca asta as mai putea povesti inca o suta, dar asta e mai scurta): mergeam cu niste copii intr-o excursie si eu eram responsabil de acei copii. Intamplator, total paralel cu grupul nostru si fara nici o responsabilitate fata de acei copii, in autocar cu noi mai era o profesoara. Batrana. Copiii radeau, cantau, se plimbau de la un scaun la altul etc. La un moment dat acea profesoara, din senin, nemaisuportand veselia, ea fiind acrita de viata, cu un glas infricosator, s-a intors si a strigat la copii: „Incremeneste in banca, elevule!” Cam asta se intampla acolo unde profesorul este investit – de autoritatea educationala nationala – si total samavolnic, impotriva unor fiinte plapande, cum sunt copiii – cu autoritatea absoluta asupra evenimentelor clasei!

Daca vorbim despre educatie si despre profesor, si nu despre samavolnicie si copilarie furata, atunci se presupune nu  numai ca procesul educational este inter-activ si copiii isi hotarasc propriul curriculum, invata doar ceea ce ii intereseaz, dar tot ei hotarasc cine sa le fie profesorul, hotarasc de la cine sa invete! In cazul educatiei neinstitutionalizate, evident, comunitatea care doreste sa isi educe astfel copiii, va asigura copiiilor si alternativitate, ca astfel nici un profesor sa nu detina monopolul si sa fie create conditiile unei relationari loiale: esti bun, empatic, capabil – copiii vor trage la tine! Stii sa valorizezi, sa potentezi, sa asculti, sa motivezi, sa explici, sa ajuti, sa incurajezi – copiii vor trage la tine. Daca urlii „incremeneste in banca, elevule!”, chiar daca esti autorizata de Ministerul Invatamantului, nu mai vine nici un copil la tine la ore...

Oamenii sunt alcatuiti de asa natura incat se bucura si se deschid cand sunt valorizati! Si orice om tratat ca un om este deja valorizat! Sunt motivati si potentati si infloresc cand simt ca participa, ca aportul lor este apreciat, ca ideile lor se leaga de ideile altora si impreuna creaza ceva! Pun mai mult suflet unde simt ca au adus si ei ceva; se simt mai atasati de grupul si procesul unde darul lor a fost bine primit!

Acolo unde profesorul detine controlul evenimentelor clasei si elevului nu i se acorda libertatea, sansa participarii creatoare, el nu este tratat de la egal la egal, acolo el nu este tratat ca o fiinta umana, acolo lui i se cere sa accepte sa fie amputata fiinta si demnitatea lui. Si asta timp de 12 ani!! Pana cand ceva este ucis in acel pui de om, in loc sa fie creat!...

În şcoala tradiţională, profesorul deţine controlul absolut asupra cunoaşterii şi, prin aceasta, asupra evenimentelor clasei. Apare astfel o legătură evidentă între disciplina strictă şi adevărul univoc al magistrului care ţine clasa în mână! Dar acolo unde e liniste deplina, ce fervoare mai este?...

Pentru a avea cu adevărat elevul în centrul demersului, cadrul didactic trebuie sa exercite roluri cu mult mai nuanţate.

Modul natural de funcţionare a creierului conduce la abordarea inter-activa, iar succesul la clasă depinde de competenţele profesorului de a crea oportunităţile optime de învăţare pentru fiecare elev. Astfel, în funcţie de context, profesorul acţionează mereu – dar adecvat şi adaptat nevoilor grupului. Planifică, organizează, comunică, conduce, coordonează, îndrumă, motivează, consiliază, controlează, evaluează 

Teme de reflecţie individuală. Ce profesor v-ar place sa aveti?

DASCĂL MODEL - Profesorul oferă elevului reperele necesare pentru a atinge ţintele propuse. Elevul acceptă provocarea și pornește în călătorie alături de învăţător.

DASCĂL PRIETEN - Profesorul este un prieten la care elevul poate apela atunci când are nevoie. Profesorul sprijină, ascultă și ajută elevul.

DASCĂL CĂLĂUZĂ - În călătoria cunoașterii, profesorul cunoaște reperele și-i prezintă elevului alternativele și soluţiile optime pentru atingerea unei ţinte. Relaţia se bazează pe respect reciproc. Învăţătorul nu dictează răspunsuri, ci oferă direcţii pentru ajungerea la destinaţie.

DASCĂL MAGICIAN - Pregătirea temeinică a profesorului îi oferă această postură prin care îl îndrumă pe elev să folosească obiectele și instrumentele pentru învăţare.

DASCĂL CONSILIER - Profesorul e cel de la care elevii așteaptă sfatul cel bun.

DASCĂL MAESTRU - Profesorul oferă imaginea standardelor de cunoaștere și acţiune, îl așteaptă pe elev să obţină cunoșinte, abilităţi, competenţe.

DASCĂL SUSŢINĂTOR - Profesorul este alături de elevii săi, este sprijin pentru depășirea dificultăţilor întâmpinate în învăţare.

DASCĂL FACILITATOR - Profesorul nu oferă cunoaștere, ci face posibil accesul copilului la cunoaștere

Ce ati notat cu semnul „!”?  Dar cu semnul „-”?

EDUCATIA INTER-ACTIVA: CUM LUCREAZA CREIERUL

Acum, ca sa dam articolului o nota inter-activa, va voi da posibilitatea sa interferati! Puteti sa interferati sau sa cititi articolul rapid, chiar pe sarite, dvs decideti!

Luati 6 foi de hartie si notati-le cu unul din semnele: + - * ^ ! ?

+ ideile cu care sunteti de acord

-  ideile cu care nu sunteti de acord

*  informatiile noi

^  lucrurile pe care le stiati sau banuiati

!  aspectele pe care doriti sa le cercetati in continuare, care v-au provocat curiozitatea sau v-au stimulat interesul

?  textele care va suscita intrebari, nelamuriri

De asemenea, acolo unde voi pune cateva intrebari, va rog sa raspundeti, scriind raspunsul pe o foaie de hartie sau la calculator. (Cred ca e nevoie de a saptea foaie!!)

Cercetări efectuate în ultimii 25 de ani arată că pasivitatea din clasă (înţeleasă ca rezultat al predării tradiţionale, în care profesorul ţine o prelegere, eventual face o demonstraţie, iar elevii îl urmăresc) nu produce învăţare decât în foarte mică măsură.

De ce copiii isi pierd interesul foarte repede?

Un studiu vizând implicaţiile predării centrate pe discurs relevă că:

ƒ - atenţia elevilor descreşte cu fiecare minut care trece pe parcursul prelegerii;

ƒ - prelegerea se potriveşte numai celor care învaţă eficient prin canal auditiv;

ƒ - prelegerea promovează învăţarea de nivel inferior a informaţiilor factuale;

ƒ - prelegerea presupune că toţi elevii au nevoie de aceleaşi informaţii în acelaşi ritm;

ƒ - elevilor nu le place să fie supuşi unei prelegeri.

Incercati sa raspundeti: De ce copiiilor nu le place sa fie supusi unei prelegeri? Sau poate ca le place? In ce conditii?...

Este insuficient pentru învăţare dacă, în timpul orei, elevii ascultă (explicaţiile profesorului) şi, eventual, văd (o demonstraţie făcută de profesor). Cauza acestui fenomen ţine de însuşi funcţionarea creierului. Creierul nu funcţionează ca un video sau un casetofon. Creierul nu este un simplu receptor de informaţie.

Creierul procesează informaţia!

V-ati gandit vreodata cum retine creierul o informatie?!...

Va puteti imagina modul in care este retinuta in creier ceea ce numim amintire?

De ce un copil care a fost odata cumplit agresat de un caine dobandeste o frica de caine? Ce se intampla in creier? Totusi, unii dintre noi, putem depasi aceste feluri de frici. Aveti o descriere a ceea ce se intampla in creier la nivelul neuronilor si a conexiunilor neuronale cand o astfel de frica este depasita treptat-treptat?

Daca chiar vreti sa intelegeti cum lucreaza creierul si de ce educatia inter-activa pune creierul la lucru si astfel se produce adevarata invatare (si nu doar simpla retinere a unor texte si cifre, bune pentru a fi spuse la lectie dupa care repede uitate), atunci chiar trebuie sa interferati si sa cautati sa raspundeti la intrebarile neretorice de mai sus!!

Daca cineva chiar a luat creionul in mana si a notat cu semnul „!” textele de mai sus, adica si-a propus sa le cerceteze si sa le aprofundeze, acel cineva chiar va invata cate ceva! Si asta pentru ca doar astfel pune creierul la lucru, doar astfel respectiva informatie va lasa propria ei urma pe suprafata neuronala!! Atunci cand pune suflet, interes viu, pasiune, curiozitate si, evident, aloca efort si timp!!

Pasiunea si efortul voluntar declanseaza neurogeneza!

Invatarea nu exista in lipsa pasiunii si a efortului liber consimtit!

Orice abilitate, cum ar fi mersul pe bicicleta sau cantatul la pian, presupune, la nivel neuronal formarea unor conexiuni. Aceste conexiuni, pe masura ce sunt folosite, devin tot mai puternice si se activeaza tot mai repede. Fara aceste conexiuni puternice, care se activeaza instantaneu, nu putem merge pe bicicleta. Cand ne inclinam intr-o parte, daca conexiunile nu sunt puternice, pana sa se formeze, cadem... Asta inseamna ca nu stim (inca) sa mergem pe bicicleta! Cand vom stii – si doar daca exersam vom stii! – incet-incet aceste conexiuni, tot mai folosite, devin tot mai puternice. La fel este si cu invatatul! Daca copilul aude cel mai magistral discurs, dar el nu are de ce sa il lege in capul lui, nu va retine absolut nimic! Inchipuiti-va ca dvs auziti cel mai magistral discurs... in chineza. Oare veti intelege ceva? Nu! Pentru ca tot ce ati auzit, nu ati avut de ce lega. Nimic din ce cunosteati nu se lega de ce auzeati! Odata niste occidentali s-au hotarat sa ajute un mic trib, aflat inca in epoca vanatorilor si culegatorilor. Vroiau sa ii invete sa practice agricultura. Au venit cu un interptret si au reusit sa le prezinte un film despre agricultura, realizat de niste experti exact in acest scop. La sfarsit, seful de trib a fost rugat sa spuna ce a inteles din film, ce i s-a parut interesant. Seful de trib a stat o vreme si parea incurcat... Apoi deodata s-a inviorat si a spus: un vultur!

Doar vulturul se lega de ce cunoastea seful de trib.

La fel, fie ca suntem adulti, fie ca suntem copii, daca auzim o conferinta grea despre remodelare neuronala in care jumatate de cuvinte sunt denumitri de specialitate, la un moment dat, chiar ca si in cazul unei limbi straine, pierdem sirul ideilor si chiar nu mai intelegem ce vrea sa spuna si pe unde s-a ajuns cu firul ideilor. Primul pas in a invata ceva este a lega de ceea ce stii, a face o legatura intre tine si ceea ce vrei sa inveti. Daca ati dorit sa urmati propunerea mea in ideea interferarii, vremea in care ati fi notat pe cele sase foi, ar fi fost vremea in care ati fi inceput sa legati noile informatii de ceea ce stiati si ati fi inceput o prima analiza personala: ce stiu, ce nu stiu, ce imi place, ce nu imi place, ce cred, ce nu cred, ce doresc sa cercetez mai departe, ce mi se pare aiurea si neverosimil etc. Iar in acest timp s-ar fi realizat exact acele legaturi neuronale in care ar fi fost prinse si noile informatii. Puteti cauta pe net si citi diverse articole despre cum lucreaza creierul, despre remodelarea neuronala si despre cum se inscriptioneaza diversele modele, cum aparnoile conexiuni neuronale si cum, eventual, se pot intari!

Informatia nefolosita, neasimilata de creier prin interferenta nu se pastreaza nici in memorie si chiar daca s-ar pastra, greu sau imposibil ar fi de accesat, din moment ce conexiunile neuronale fiind foarte putin utilizate, se ofilesc si pier. Dar pe masura ce omul depune cu pasiune un efort, in incercarea de a afla mai multe despre modul in care functioneaza creierul, atat de dragul stiintei, pentru ca il pasioneaza aceste aspecte sau urmarind ceva practic, cum ar fi imbunatatirea modului in care percepe lumea sau poate invata, se declanseaza neurogeneza. Pentru noile conexiuni neuronale, necesare dobandirii unei noi abilitati sau invatarii a lucruri noi si facerii propriilor sinteze e nevoie de noi neuroni. Dar fara pasiune si efort voluntar nu se declanseaza nici o neurogeneza si nu invatam nimic nou, ca un computer care nu mai are spatiu de memorie sa mai stocheze ceva sau sa mai proceseze informatia.

Educatia inter-activa nu presupune numai participarea activa a elevului la o anumita actiune, ci presupune ca acea actiune sa il intereseze. Daca nu il intereseaza, nu poate fi activ, nu interfereaza. Si totul e mai mult o pierdere de vreme. Daca nu te intereseaza nu ai cum sa interferezi! Daca ti se impune, daca efortul nu e voluntar, nascut din propriul interes, ci doar de obligatia clasica scolara, nu se declanseaza neurogeneza si tot efortul e aproape van, pentru ca nu ai cum sa faci prea multe conexiuni in lipsa neurogenezei!

De asemenea, un alt tip de interferenta, in care informatia este „rumegata” si digerata si transformata in „noi insine” este comunicarea, colaborarea cu alti oameni, cu altii care invata si sunt interesati de aceleasi subiecte ca si noi, dar au propria lor perspectiva. Prin discutii, dezbateri, colaborare noile informatii sunt si mai mult asimilate prin faptul ca legaturile neuronale se intaresc si, evident, fac legatura cu alte mii de informatii pe care noi le stim. In acest fel noua informatie este legata de o mie de alte aspecte din noi insine si incepe sa fie o prezenta constanta in universul nostru. Abia acum putem spune ca „am invatat” si ca respectiva informatie o putem exprima propriu, putem face cu ea noi sinteze, o putem cupla cu alte informatii intr-un mod propriu, o putem corobora cu informatiile colegilor, incepem sa o putem sustine cu argumente in fata cuiva etc!

Dacă pentru a concretiza învăţarea pasivă a elevilor au fost folosite verbele A AUZI şi A VEDEA, ce verbe aţi folosi pentru a caracteriza învăţarea activă? Altfel spus, ce fac elevii când învaţă activ?

Credeţi că eficienţa demersului activ se poate aplica şi în educaţia adulţilor?